Pro integrare

Acceptarea în UE a documentelor oficiale

- Advertisement -

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Acceptarea în UE a documentelor oficiale

Sunteți afectat de Brexit?

Dacă vă aflați în altă țară din UE, este posibil să trebuiască să prezentați un document oficial (adică un document eliberat de o autoritate publică), de exemplu: certificatul de naștere, dacă doriți să vă căsătoriți sau dovada absenței cazierului judiciar, dacă vă căutați un loc de muncă.

Normele UE privind documentele oficiale simplifică acest proces și stabilesc ce orientări trebuie să urmeze autoritățile publice atunci când tratează documente emise în altă țară din UE. Când prezentați un document (original sau copie legalizată) emis de autoritățile dintr-o țară a UE autorităților din altă țară a UE, acestea din urmă trebuie să accepte documentul ca fiind autentic fără o apostilă care să-i dovedească autenticitatea.

Tipuri de documente acoperite de normele UE

Puteți prezenta documente oficiale fără apostilă în cazul în care acestea se referă la:

  • naștere
  • faptul că o persoană este în viață
  • deces
  • nume
  • căsătorie, inclusiv capacitatea de căsătorie și starea civilă
  • divorț
  • separare de drept sau anularea căsătoriei
  • parteneriat înregistrat, inclusiv capacitatea de a încheia un parteneriat înregistrat și statutul de parteneriat înregistrat
  • desfacerea unui parteneriat înregistrat, separare de drept sau anularea unui parteneriat înregistrat
  • filiație
  • adopție
  • domiciliu și/sau reședință
  • cetățenie
  • absența cazierului judiciar și dreptul de a vota și de a candida la alegerile locale și la alegerile pentru Parlamentul European.

Aceste norme vizează doar autenticitatea documentelor oficiale, nu și recunoașterea efectelor lor juridice în alte țări decât cea în care au fost eliberate. Acest aspect este reglementat de legislația națională a țării UE în care este prezentat documentul.

De exemplu, dacă aveți un certificat care atestă căsătoria cu o persoană de același sex eliberat de o țară din UE și îl prezentați autorităților din altă țară a UE, acestea din urmă nu trebuie să vă ceară o apostilă pentru certificatul dumneavoastră, dar nu au obligația de a recunoaște căsătoria, dacă este vorba despre o țară în care căsătoria între persoane de același sex nu este legală.

Cerințe privind traducerea

Nu trebuie să furnizați o traducere oficială a documentului dacă acesta este redactat într-una din limbile oficiale ale țării în care îl prezentați sau într-o limbă neoficială acceptată de țara respectivă.

În alte cazuri, le puteți cere autorităților din țara UE care a emis documentul să vă furnizeze un formular standard multilingv. Va trebui să prezentați acest formular împreună cu documentul, în loc de o traducere a documentului.

Aflați în ce domenii puteți solicita un formular standard multilingv în țara dumneavoastră din UE.

Când prezentați un formular standard multilingv împreună cu un document oficial, autoritățile din țara UE în care prezentați formularul vă pot cere doar în mod excepțional să furnizați o traducere autorizată a documentului, dacă nu înțeleg în totalitate conținutul acestuia.

Exemplu

Acceptarea unui certificat de naștere eliberat într-o țară din UE ca document autentic în altă țară din UE

Tamas este cetățean polonez și dorește să se căsătorească în Belgia cu Marie, cetățean belgian. Înainte de ceremonie, Tamas trebuie să le prezinte autorităților belgiene certificatul său de naștere. El nu are nevoie de apostilă pentru a demonstra că documentul este autentic și nici nu trebuie să furnizeze o traducere autorizată a acestuia. În schimb, Tamas poate pur și simplu să le ceară autorităților poloneze formularul standard multilingv și să îl prezinte în Belgia, ca ajutor pentru traducere, alături de certificatul de naștere.

- Diaspora.Ro promoveaza activitățile Românești -

Legislaţia UE

  • Regulamentul UE privind certificarea documentelor oficiale în UE en

- Comunitatea Diaspora -

- Advertisement -

Comentarii
Loading...