Terminalul Midia Marine. Sursă foto: kmginternational.com

Un accident mortal de muncă s-a produs pe 14 ianuarie la compania Midia Marine Terminal.

Un tânăr de 20 de ani a fost găsit inconștient și nu a mau putut fi salvat. 

Victima avea doar 20 de ani și lucra ca încărcător-descărcător.

Accidentul de munca a avut în jurul orei 21,15, în timpul manevrelor de încărcare cu produse petroliere a unei garnituri de vagoane.

„În cursul serii de sâmbătă, 14 ianuarie, un angajat al companiei Midia Marine Terminal, care activa în zona rampelor automate de încărcare, a fost găsit de colegii săi în stare de inconștiență. Imediat au fost alertate autoritățile, care, ajunse la fața locului, au constatat decesul.
O anchetă a fost deschisă de organele de cercetare abilitate, în urma căreia vor fi stabilite exact circumstanțele producerii decesului. Midia Marine Terminal, angajatorul colegului decedat, oferă tot suportul necesar autorităților, în cadrul anchetei demarate.
Gândurile întregului Grup KMG International merg către cei apropiați colegului decedat. Condoleanțe familiei îndurerate!”, au transmis reprezentanții Midia Marine Terminal.

ITM a dechis o anchetă pentru a stabili împrejurările în care s-a produs tragedia.

Midia Marine Terminal operează terminalul marin al rafinăriei Petromidia și terminalele din Portul Midia.

Rafinăria Petromidia este aprovizionată cu țiței prin propriul terminal, aflat la 8,6 km, în Marea Neagra, iar produsele finite obținute sunt exportate prin danele din largul Portului Midia.

Rafinăria este dețină de KazMunayGaz, deținută de statul Kazahstan.

The post Accident de muncă: un tânăr de 20 de ani a decedat la Midia Marine Terminal appeared first on .

Diaspora Ro