Pro integrare

Agenţia Europeană a Medicamentului preconizează să se exprime săptămâna viitoare cu privire la siguranţa vaccinului Johnson&Johnson

- Advertisement -

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) preconizează să se exprime săptămâna viitoare cu privire la siguranţa vaccinului împotriva covid-19 Janssen (Johnson & Johnson), a cărui utilizare a fost suspendată în Statele Unite şi Africa de Sud din cauza formării unor cheaguri de sânge la pacienţi vaccinaţi cu acest vaccin, relatează AFP, preluată de News.ro.

„EMA anchetează cu privire la toate cazurile semnalate şi va decide dacă este necesară o acţiune de reglementare”, a anunţat agenţia.

Agenția „prevede în prezent să publice o recomandare săptămâna viitoare”, anunţă EMA, care consideră în prezent că beneficiile vaccinării cu vaccinul Johnson & Johnson sunt mai importante decât riscurile.

- Diaspora.Ro promoveaza activitățile Românești -

Vaccinul Johnson & Johnson (J&J) este autorizat în Uniunea Eurpeană (UE) – sub numele Janssen -, însă nu a fost administrat încă pe teritoriul Uniunii.

Laboratorul a decis să amâne livrarea vaccinului său – care se administrează într-o doză unică – în UE, unde este al patrulea vaccin împoriva COVID-19 autortizat de către EMA, luna trecută.

„În timp ce examinarea este în curs, EMA este de părere că avantajele vaccinului (J&J) în prevenirea COVID-19 sunt mai importante decât riscurile efectelor secundare”, subliniază agenţia europeană de reglementare.

Sursa foto: site Johnson&Johnson

- Comunitatea Diaspora -

- Advertisement -

Comentarii
Loading...