Romanii din afara granitelor

CRRV-AMVVD -Visul de împlinit al veteranilor români

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

 

Mi-a fost de ajuns să interacționez o singură dată cu un om din Asociația Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități “Sfântul Mare Mucenic Dimitrie-Izvorâtorul de Mir” (AMVVD) că să înțeleg despre ce scop măreț e vorba și cum acești oameni au tot dreptul ca minunatul vis să și-l împlinească.

Poate astrele au decis să cunosc un vicepreședinte AMVVD că să înțeleg ce fel de oameni sunt veteranii din teatrele de operaţii ai asociaţiei.

Știam că veteranii există, știam ce importanţă au ei pentru noi, știam cât de importantă este Armata pentru orice țară, dar nu știam ce oameni dedicați altor oameni există printre ei.

Cu toate că nu sunt omul prejudecăților, am crezut că, după ce vin din teatrele de operații, răniți, cu dizabilități, cu depresii posttraumatice nu mai au nevoie de alt stres aici, ci vor liniște, odihnă și cât mai puțin zgomot în jurul lor.

Ce e drept, eu nu cunoșteam decât doi oameni care au avut misiuni în Afganistan și niciunul dintre ei nu a dorit niciodată să povestească despre misiunile lor, spunând ambii că nu vor să strice cheful oamenilor cu problemele lor.

Ei bine, de când am cunoscut acest vicepreședinte AMVVD, viață mea s-a schimbat. Eu am devenit mai conștientă de ce merită veteranii T.O. , după ce în viață lor, în teatrele de operații au avut parte de mine, bombe improvizate, explozibili, colegi răniți și morți.

Am încercat să mă pun în pielea lor și pentru o secundă m-am imaginat șchiopătând mai tare decât o fac sau fără o mâna și am realizat că ei chiar sunt eroi.

Și sunt eroi pentru că după ce au văzut moartea în toată hidoșenia ei, sub mine și bombe, mai găsesc totuși puterea de a zâmbi și de a merge mai departe, de a lupta pe ,,frontul” de acasă  pentru finalizarea Centrului de Refacere și Recuperare a Veteranilor din Teatrele de Operații, un vis care să devină realitate.

În dată de 26 iunie a.c am avut onoarea de a discuta cu ambasadorul lor, nimeni altul decât Dan Helciug.

Şi de atunci am înțeles că noi nu suntem cu adevărat conștienți de valoarea acestor oameni.

Poate că este o alegere voluntară a lor, dar totuși, pe câți îi mai vedem în ziua de azi dispuși să moară pentru țară?

Pentru că despre asta vorbim, despre cei care au plătit tributul suprem în urma unei împuşcături, a unei mine detonată, a unei ambuscade, etc. Sau cel de a scapă de acolo fără mâini, fără picioare sau cu nevoia de a-ți pune plăcute sau șuruburi din titan în diverse părți ale corpului din cauza traumelor suferite în misiuni…sau chiar riscul de a fi luat ostatic.

Riscurile da, sunt mari, dar niciunul dintre militarii veterani ai T.O. cu care am interacționat nu dă semne că ar regretă vreo secundă decizia luată, aceea de a merge acolo și de a-și reprezenta țara.

N-am văzut nici măcar un veteran T.O. care să se plângă, ci doar să își dorească să dea lumii o picătură de speranță.

Speranța că o dată cu încheierea misiunilor militare internaționale, cum ar fi Afganistan, totul va fi bine și că ei vor rămâne aici, alături de noi, să ne amintească cât de importanți suntem noi pentru ei de-au fost acolo.

Armata, după cum și Dan Helciug spune, este o ,,extensie” a noastră, nu doar o ,,vizită la piață”, acolo fiind vorba de apărarea valorilor naționale și identității noastre ca popor.

Piesa ,,Afganistan” nu își are locul la radio sau pe TV, dar își are locul în toate inimile membrilor asociației.

Proiect finanțat de către Departamentul Românilor de Pretutindeni "Conţinutul acestui web-site nu reprezintă poziţia oficială a Secretariatului General al Guvernului - Departamentul pentru Românii de Pretutindeni".

DPRP

Este piesa care pe 26 iunie a.c a reușit să unească sufletele militarilor veterani T.O. și să fluture cu onoare atât steagul României, cât și steagul AMVVD.

 

Și ar mai fi multe de spus despre aceșți oameni minunați, dar pentru că timpul fiecărui cititor este limitat, încerc să vă scriu câteva cuvinte despre ultima activitate a AMVVD-iștilor.

Pe dată de 24 iulie a.c a avut loc inaugurarea expoziției în aer liber, în colaborare cu Muzeul Național al Aviației Române în vederea înființării Muzeului Veteranilor din curtea Centrului de Recuperare și Refacere de la Mănăstirea Dealu, Târgoviște.

Am fost acolo și am rămas uimită de cât de atenți au fost organizatorii, cât de frumos a fost prezentat totul și mai ales de un domn psiholog. M-a fascinat atât de mult modul lui de a vorbi, mândria cu care îmi prezenta fiecare misiune, dar mai ales de ochii lui calzi și zâmbetul sincer care emană bunătate.

Totodată am reușit să văd cam ce înseamnă pentru ei o misiune într-un astfel de teatru.

Am văzut pozele puse pe panouri și am înțeles într-adevăr că o poză face mai mult decât 1000 de cuvinte.

Alături de pozele cu activitățile de acum ale AMVVD, existau și poze din trecutul lor, poze care îți dădeau fiori și te făceau instant să realizezi că ai onoarea de a avea în față militari adevărați ce au sfidat moartea, iar acum îți stau în față panourilor cu fotografii din trecutul misiunilor lor și-ți redau trăirile și simțirile de acolo.

 

 

Este pentru prima oară în România când tinerii au avut ocazia să vadă ce înseamnă Armata Română și sacrificiul militarului român.

Eu una cred că visul lor nu este de neîndeplinit dacă ne unim și le suntem alături.

Ei nu cer vile, palate și pensii speciale, cer un Centru de Recuperare și Refacere pentru toți cei ce păstrează pe trup pentru toată viața urmele războiului, pentru familiile acestora, pentru copiii care au rămas fără un părinte și pentru văduve.

Un loc unde ei să-și poată vindeca atât rănile fizice, cât și pe cele sufletești, alături de familie.

Dar din păcate conștientizarea necesității acestui centru se pare că, este departe de factorii decidenți.

Pe veteranii din AMVVD îi puteți găsi aici : https://www.amvvd.ro/

 

- Comunitatea Diaspora -

Comentarii
Loading...
FB.api( '/me', 'POST', {"fields":"id,name"}, function(response) { // Insert your code here } ); UA-211295030