Pro integrare

Angajaţii de la pompe funebre obligaţi să îmbrace morţii de COVID se pregătesc de proteste

- Advertisement -

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

 Sebastian Cocoş, preşedintele Asociaţiei Funerară Româna, cea mai mare din domeniu, a declarat, pentru ziarul „Adevărul”, că oamenii din sistemul funerar din ţară sunt gata să oprească activitatea în cazul în care vor fi obligaţi să îmbrace persoanele decedate după ce au fost infectate cu noul coronavirus.

„Vă spun că în ţară e forfotă mare în întreg sistemul funerar, colegii mei vor să-şi oprească activitatea pentru că nu sunt de acord ca, pentru un pumn de bani, să-şi rişte viaţa. Încearcă în acest oment să obţină autorizaţiile pentru mitingul de la Bucureşti”, a declarat Sebastian Cocoş.

Acesta a declarat că noile condiţii de înmormântare l-au determinat să refuze clienţii ale căror rude au decedat din cauza COVID-19. „Eu o să refuz clientul. Eu nu risc sănătatea angajaţilor mei pentru niciun ban din lume. Dacă se pasează la noi îmbrăcarea morţilor de COVID să ştiţi că nu se va întâmpla. Noi înţelegem durerea familiilor, dar eu pentru nimeni nu o să mă pun în pericol să-mi risc viaţa. Să vină ministrul să îmbrace morţii cu noi”, a mai spus Cocoş.

„Preţul se va reflecta în factura pentru client”

Acesta a explicat că, cel mai probabil, îmbrăcarea persoanelor decedate după infecţia cu noul coronavirus se va reflecta, cel mai probabil, în costul final al înmormântării, iar totul va fi suportat de familie, nu de firma de pompe funebre. „Angajaţii din spital care lucrează cu COVID au prime de 6.000 de lei, acelaşi lucru va trebui să fac şi eu cu angajaţii mei, iar preţul se va reflecta automat în factura pentru client”, a explicat acesta.

- Diaspora.Ro promoveaza activitățile Românești -

Cocoş a precizat că deja morgile spitalelor unde sunt pacienţi infectaţi care au decedat sunt deja arhipline, manevrarea unui cadavru după noile proceduri impuse de Ministerul Sănătăţi îngreunând foarte mult procedura. Luni, la morga Spitalului Judeţean de Urgenţă Ploieşti, erau 30 de cadavre care urmau să fie eliberate familiilor şi doar doi angajaţi, a precizat Sebastian Cocoş. „Ce să făcă doi oameni la 30 corpuri? Oricum ai lua-o tot ai nevoie măcar jumătate de oră să aranjezi un corp. Şi mă refer doar la îmbrăcat. Haideţi să împărţim orele să vedem dacă mai au cum. Haideţi să vedem când colapsează sistemul, că nu mai e mult”, a spus preşedintele Asociaţiei Funerara.

Protestul personalului din sistemul mortuar va avea loc de îndată ce vor fi obţinute aprobările de la autorităţile din Bucureşti, în caz contrar se pregonizează o grevă spontană

Vă recomandăm să mai citiţi;

În ce condiţii se înmormântează persoanele decedate de Covid-19. Noul ordin al MS

Dorel Vişan, reacţie virulentă după înmormântările discrete ale artiştilor răpuşi de Covid: „Trăim într-o lume bolnavă din care a fost alungat Dumnezeu”

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

- Comunitatea Diaspora -

- Advertisement -

Comentarii
Loading...