Asigurarea de sănătate pe durata șederilor temporare

Ca cetățean european, dacă vă îmbolnăviți pe durata unei șederi temporare în altă țară din UE (indiferent că vă aflați acolo în vacanță, într-o călătorie de afaceri sau la studii), puteți primi orice tratament care nu poate fi amânat până la întoarcerea acasă. Aveți dreptul la aceleași îngrijiri medicale de care beneficiază cetățenii asigurați în țara respectivă.

Când călătoriți în străinătate, este de preferat să aveți la dumneavoastră cardul european de asigurări sociale de sănătate (CEASS). Acesta reprezintă dovada faptului că sunteți asigurat în altă țară din UE.

Dacă nu sunteți în posesia CEASS sau îl aveți dar nu îl puteți folosi (de exemplu, în cazul asistenței medicale private), nu vi se poate refuza accesul la tratament, dar s-ar putea să trebuiască să plătiți și să solicitați rambursarea la întoarcerea acasă.

Solicitarea cardului european de asigurări sociale de sănătate (CEASS)
În unele țări, cardul european de asigurări sociale de sănătate (CEASS) este eliberat simultan cu cardul național de asigurări de sănătate. În altele, trebuie să solicitați emiterea sa.

Aceasta ar trebui să fie gratuită. Este de preferat să obțineți cardul de la casa dumneavoastră de asigurări de sănătate înainte de a pleca în străinătate.

Vă atragem atenția asupra existenței unor site-uri care vă propun emiterea contra cost a cardului european de asigurări sociale de sănătate. Nu le folosiți niciodată! Adresați-vă direct instituției responsabile.

De asemenea, vă recomandăm să contactați casa de asigurări de sănătate pentru a afla în ce măsură membrii de familie sunt acoperiți de asigurarea medicală de care dispuneți.

Pentru mai multe detalii despre cardul european de asigurări sociale de sănătate, faceți clic pe țara care vă interesează.

Selectați țara:
Comisia Europeană nu este responsabilă pentru conținutul publicat pe site-urile externe.

Restricții privind utilizarea cardului european de asigurări sociale de sănătate
Cetățenii provenind din țări din afara UE nu pot utiliza CEASS pentru tratamente în Danemarca, Islanda, Liechtenstein, Norvegia și Elveția, decât în cazul în care au statutul de refugiați și drept de ședere într-un stat membru al UE sau în cazul în care beneficiază de asigurare medicală ca membri de familie ai unui cetățean din UE.
Islanda, Liechtenstein, Norvegia și Elveția sunt considerate țări UE în contextul normelor europene privind coordonarea sistemelor de securitate socială
CEASS nu poate fi folosit pentru operațiuni de salvare și repatriere. Pentru a beneficia de transport gratuit către țara de origine, dacă vă îmbolnăviți grav sau aveți un accident pe durata călătoriei în altă țară din UE, trebuie să încheiați o poliță de asigurare separată.
Cardul nu acoperă asistența medicală acordată în sistemul privat sau costurile tratamentului planificat furnizat în altă țară din UE.
Caz real
Încheiați o asigurare complementară pentru a avea acoperire în caz de riscuri
Sven este suedez și a mers în Franța la schi. În a doua zi de vacanță s-a rănit la un genunchi în timp ce cobora o pantă și a fost nevoie de intervenția unei echipe de salvamontiști. La întoarcerea acasă, Sven a primit o factură pentru plata costurilor de salvare. El a fost nevoit să achite întreaga sumă, întrucât operațiunile de căutare și salvare nu sunt acoperite de cardul european de asigurări sociale de sănătate

Ca cetățean european, dacă vă îmbolnăviți pe durata unei șederi temporare în altă țară din UE (indiferent că vă aflați acolo în vacanță, într-o călătorie de afaceri sau la studii), puteți primi orice tratament care nu poate fi amânat până la întoarcerea acasă. Aveți dreptul la aceleași îngrijiri medicale de care beneficiază cetățenii asigurați în țara respectivă.

Când călătoriți în străinătate, este de preferat să aveți la dumneavoastră cardul european de asigurări sociale de sănătate (CEASS). Acesta reprezintă dovada faptului că sunteți asigurat în altă țară din UE.

Dacă nu sunteți în posesia CEASS sau îl aveți dar nu îl puteți folosi (de exemplu, în cazul asistenței medicale private), nu vi se poate refuza accesul la tratament, dar s-ar putea să trebuiască să plătiți și să solicitați rambursarea la întoarcerea acasă.

Solicitarea cardului european de asigurări sociale de sănătate (CEASS)

În unele țări, cardul european de asigurări sociale de sănătate (CEASS) este eliberat simultan cu cardul național de asigurări de sănătate. În altele, trebuie să solicitați emiterea sa.

Aceasta ar trebui să fie gratuită. Este de preferat să obțineți cardul de la casa dumneavoastră de asigurări de sănătate înainte de a pleca în străinătate.

Vă atragem atenția asupra existenței unor site-uri care vă propun emiterea contra cost a cardului european de asigurări sociale de sănătate. Nu le folosiți niciodată! Adresați-vă direct instituției responsabile.

De asemenea, vă recomandăm să contactați casa de asigurări de sănătate pentru a afla în ce măsură membrii de familie sunt acoperiți de asigurarea medicală de care dispuneți.

Pentru mai multe detalii despre cardul european de asigurări sociale de sănătate, faceți clic pe țara care vă interesează.

Selectați țara:

Comisia Europeană nu este responsabilă pentru conținutul publicat pe site-urile externe.

Restricții privind utilizarea cardului european de asigurări sociale de sănătate

  • Cetățenii provenind din țări din afara UE nu pot utiliza CEASS pentru tratamente în Danemarca, Islanda, Liechtenstein, Norvegia și Elveția, decât în cazul în care au statutul de refugiați și drept de ședere într-un stat membru al UE sau în cazul în care beneficiază de asigurare medicală ca membri de familie ai unui cetățean din UE.
  • Islanda, Liechtenstein, Norvegia și Elveția sunt considerate țări UE în contextul normelor europene privind coordonarea sistemelor de securitate socială
  • CEASS nu poate fi folosit pentru operațiuni de salvare și repatriere. Pentru a beneficia de transport gratuit către țara de origine, dacă vă îmbolnăviți grav sau aveți un accident pe durata călătoriei în altă țară din UE, trebuie să încheiați o poliță de asigurare separată.
  • Cardul nu acoperă asistența medicală acordată în sistemul privat sau costurile tratamentului planificat furnizat în altă țară din UE.

Caz real

Încheiați o asigurare complementară pentru a avea acoperire în caz de riscuri

Sven este suedez și a mers în Franța la schi. În a doua zi de vacanță s-a rănit la un genunchi în timp ce cobora o pantă și a fost nevoie de intervenția unei echipe de salvamontiști. La întoarcerea acasă, Sven a primit o factură pentru plata costurilor de salvare. El a fost nevoit să achite întreaga sumă, întrucât operațiunile de căutare și salvare nu sunt acoperite de cardul european de asigurări sociale de sănătate.

Vino alaturi de noi!


Alătură-te echipei și grupului nostru de Facebook
Este de ajuns sa dai click pe o reclama de pe site, ne sustii!

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More