Aura Twarowska (născută Aurora Eleonora Avram în 1967, Lugoj, România) este o mezzosoprană de origine română, solistă la Opera Națională Română Timișoara (1997-2010) si la Opera de Stat din Viena (2007 -2016).

Povestea româncei din Lugoj care a devenit solista Operei de Stat din Viena

Aura Twarowska se dedică vieții muzicale încă de la vârsta de 6 ani prin studiul pianului, al mandolinei și cel al cântului în Lugojul natal. După absolvirea liceului Coriolan Brediceanu din Lugoj, reușește să fie admisă pe unul din primele locuri la Facultatea de Știinte Economice, la Universitatea de Vest din Timișoara, în condițiile unei concurențe acerbe. În următorii ani de studiu a științelor economice păstrează legătura cu muzică, fiind angajată a Filarmonicii Banatul din Timișoara ca membră a corului condus de marea personalitate artistică bănățeană, maestrul Diodor Nicoară. Odată cu înființarea Facultății de Muzică din Timișoara reia studiul cântului, ca studentă a acestui institut. Urmează masteratul la Universitatea de Muzică din București, unde obține diploma de studii aprofundate – operă, la clasa prof. univ. Georgeta Stoleriu. După o întrerupere de câțiva ani, reia studiul științelor economice la Facultatea de Știinte Economice din cadrul Universității “Ioan Slavici” din Timișoara, specializarea Contabilitate și informatică de gestiune (CIG). Își susține lucrarea de licență cu tema “Analiza politicilor manageriale și de marketing cultural aplicate la Opera Națională Română din Timișoara” și obține diploma de economist. Din 29 aprilie 2010 este doctor în muzică, titlu obținut prin acordarea notei maxime de către Universitatea Națională de Muzică din Bucuresti pentru teza sa în care a îmbinat cele doua specializări (muzicală și economică), sub titlul “O viziune asupra structurilor teatrului muzical din perspectivă managerială” (coordonator științific prof. univ. dr. Grigore Constantinescu). Aura Twarowska debutează pe scena operei timișorene în rolul titular din opera Carmen de G. Bizet, în anul 1998. Cariera sa artistică se îmbogățește cu multe roluri de operă, alături de și mai multe partituri vocal-simfonice, care îi fac vocea cunoscută și apreciată pe majoritatea scenelor de operă și de filarmonică din România. Colaborările și turneele internaționale îi facilitează întâlnirea cu teatrele europene, toate acestea conducând la angajarea sa ca solistă a Operei de Stat din Viena în anul 2007. Alături de acest colectiv debutează cu rolul Marcellina din Le Nozze di Figaro în Shanghai, în turneul asiatic al operei vieneze din toamna anului 2007, sub bagheta dirijorului Seiji Ozawa.

Povestea româncei din Lugoj care a devenit solista Operei de Stat din Viena aici Digi24
Sursa: .wikipedia

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More