Take a fresh look at your lifestyle.

Austria – România – personalul de îngrijire și medical, excepție de la măsura carantinei sau a izolării

405

Mesajul Domnului Ministru Marcel Vela adresat ingrijitoarelor de Bătrâni din branșa Îngrijire 24 ore Austria !

Stimate Doamne si Domnișoare,

Aveti mai jos articolele care se referă la Dumneavoastră:

🟣HOTĂRÂRE C N S U nr. 48 din 08.10.2020,
privind stabilirea excepțiilor de la măsura carantinei ce se aplică persoanelor care sosesc în România din țărilor/zonelor de risc epidemiologic precum și pentru suspendarea zborurilor către acestea

🔵Art. 1 Se modifică art. 3 din Hotărârea CNSU nr. 36 din 21.07.2020 privind constatarea pandemiei de COVID-19 și stabilirea unor măsuri necesar a fi aplicate pentru protecția populației și va avea următorul cuprins:
🟢(1) Sunt exceptate de la măsura instituită potrivit art. 2, următoarele categorii de persoane care nu prezintă simptome asociate COVID-19, cu respectarea prevederilor legale în vigoare privind utilizarea materialelor individuale de protecție împotriva COVID-19:
….
🔺c) conducătorii autovehiculelor pentru transport persoane care au mai mult de 9 locuri pe scaune, inclusiv locul conducătorului;
…..
🔺v) persoanele care îşi desfăşoară activitatea în baza unui contract de muncă, în domeniul asistenţei sociale în țările membre ale UE, dacă prezintă un test negativ pentru SARS-CoV-2, efectuat cu cel mult 48 de ore înaintea intrării pe teritoriul național;

Hotărârea va fi publicată pe site-ul Ministerului Afacerilor Interne, ISU,DSU, Guvern si în presă.

Seară bună tuturor!
Dumnezeu să vă bunecuvânteze oriunde vă aflați!

Cu respect și prietenie, vă doresc multă sănătate!I

Marcel Vela,

Ministrul Afacerilor Interne

Sursa Claudia Adriana Maxim

Sunt exceptate de la obligația de a face carantină după cum urmează:

  • Membrii personalului misiunilor diplomatice sau membrii familiilor acestora care locuiesc în aceeași gospodărie,
  • Angajații organizațiilor internaționale sau membrii familiilor acestora care locuiesc în aceeași gospodărie,
  • Personalul misiunilor umanitare,
  • Personal de îngrijire și medical,
  • Forță de muncă sezonieră în agricultură, silvicultură sau turism, sau
  • Persoanele care sunt angajate de o instituție internă de stat de nivel regional sau guvernată de dreptul public și al cărui loc de muncă sau serviciu se află în străinătate, în măsura în care activitatea acestei instituții în străinătate este în interesul Republicii Austria.

Detaliat :

STARE DE URGENŢĂ: Nu. Măsuri stabilite prin Legea COVID-19.

RESTRICȚII DE INTRARE PE TERITORIUL NAȚIONAL:

Măsuri aplicabile începând cu 30 septembrie ora 00.00, valabile până la 31 decembrie 2020:

Condiții de intrare și tranzit în Austria:

  1. Pentru cetățenii români sau UE care vin din România:
  • Intrarea în Austria este permisă dacă dețin un test negativ pentru SARS-CoV-2 (PCR), nu mai vechi de 72 de ore (de la data prelevării probelor), în limba germană sau engleză. În lipsa acestuia, persoanele respective și cei cu care locuiesc împreună sunt obligați să se supună timp de 10 zile unei carantine la domiciliu (sau într-o locație adecvată), imediat după intrarea în Austria, ale cărei costuri trebuie suportate de către persoana în cauză. Dacă un test biologic molecular pentru SARS-CoV-2 efectuat în perioada izolării/carantinei este negativ, izolarea/carantina instituită pe perioada celor 10 zile se suspendă. Minorii până la vârsta de 6 ani împliniți sunt exceptați de la efectuarea testului biologic molecular SARS-CoV-2. Acest regim se aplică inclusiv turiștilor români.
  • Dacă nu poate fi prezentat certificatul medical sau dovada sigură a unei cazări adecvate, intrarea în Austria este interzisă.
  1. 2. Pentru cetățenii terți (non-UE) care vin din România intrarea este permisă numai cu test negativ, dar sunt obligați să între în carantină la domiciliu timp de 10 zile, pe cheltuiala proprie. Dacă nu pot demonstra existența unei locuințe adecvate pentru carantină, li se interzice accesul.
  2. 3. Persoane care dețin un drept de ședere/reședință în Austria sau într-unul din următoarele state: Belgia, Danemarca, Germania, Estonia, Finlanda, Franța (cu excepția regiunilor Île-de-France, inclusiv Paris, și Provence-Alpes-Côte d`Azur), Grecia, Irlanda, Islanda, Italia, Letonia, Liechtenstein, Lituania, Luxemburg, Malta, Monaco, Olanda, Norvegia, Polonia, Portugalia (cu excepția regiunii de Nord și Lisabona), San Marino, Elveția, Slovacia, Slovenia, Suedia, Cehia (cu excepția regiunii Praga), Ungaria, Vatican, Marea Britanie, Cipru, pot intra liber în Austria dacă prezintă un document care să ateste dreptul de ședere / reședința într-una din aceste țări sau în Austria. La intrarea în Austria, autoritățile vamale pot solicita inclusiv documente justificative care să ateste faptul că persoana/persoanele s-a/s-au aflat în ultimele 10 zile pe teritoriul statelor mai sus menționate.

Aceste măsuri nu se aplică transportatorilor profesioniști de mărfuri.

B.Tranzit

Se permite în regim permanent tranzitul, fără oprire, al cetățenilor români pe teritoriul Austriei spre destinații din alte țări. Este posibil ca la frontieră să fie cerute documente justificative care să asigure intrarea în țara de destinație: domiciliu / rezidență / drept de ședere / contract de muncă / orice altă dovadă a necesității intrării, de exemplu adeverință de tratament medical imperios necesar, de studii etc., precum și completarea unei declarații de intrare și  tranzit. Aceasta este disponibilă la următoarele link-uri:

https://www.ris.bka.gv.at/Dokumente/Bundesnormen/NOR40226116/II_372_2020_Anlage_G.pdf

https://www.ris.bka.gv.at/Dokumente/Bundesnormen/NOR40226115/II_372_2020_Anlage_F.pdf

Atenție: Este posibilă creșterea timpilor de așteptare la frontiera austriacă.

 

RECOMANDĂRI PENTRU CETĂȚENII ROMÂNI CARE EFECTUEAZĂ DEPLASĂRI CĂTRE / DINSPRE ROMÂNIA:

  • Pe cale rutieră: Vă recomandăm să achiziționați vigneta care dovedește plata taxei de autostradă înainte de a intra în Austria sau de la prima stație de alimentare cu combustibil (imediat după trecerea frontierei). Conform indicațiilor de pe verso, vigneta se lipește obligatoriu pe parbriz. În caz contrar se vor aplica amenzi.
  • Pe cale ferată și aeriană: Recomandăm consultarea regulată a site-urilor companiilor de cale ferată și aeriană din cele două țări. Se aplică aceleași reguli și excepții ca la transportul rutier.

C. Alte prevederi:

Lucrătorii transfrontalieri – nu numai din țările vecine Austriei sau UE, ci și din terțe (non UE) și care pot prezenta o adeverință în acest sens din partea angajatorului austriac sunt exceptați de la prezentarea testului biologic-molecular la intrarea în Austria. Excepția nu se aplică persoanelor care își desfășoară activitatea pe teritoriul austriac pe cont propriu sau prin agenții de intermediere.

Pentru persoanele care fac parte din următoarele categorii:

  1. Membrii personalului misiunilor diplomatice sau membrii familiilor acestora care locuiesc în aceeași gospodărie,
  2. Angajații organizațiilor internaționale sau membrii familiilor acestora care locuiesc în aceeași gospodărie,
  3. Personalul misiunilor umanitare,
  4. Personal de îngrijire și medical,
  5. Forță de muncă sezonieră în agricultură, silvicultură sau turism, sau
  6. Persoanele care sunt angajate de o instituție internă de stat de nivel regional sau guvernată de dreptul public și al cărui loc de muncă sau serviciu se află în străinătate, în măsura în care activitatea acestei instituții în străinătate este în interesul Republicii Austria.

Intrarea în Austria este permisă numai dacă dețin un test negativ pentru SARS-CoV-2 (PCR), nu mai vechi de 72 de ore de la data prelevării, în limba germană sau engleză. În lipsa acestuia, persoanele respective și cei cu care locuiesc împreună sunt obligați să se supună timp de 10 zile unei carantine la domiciliu (sau într-o locație adecvată), imediat după intrarea în Austria, ale cărei costuri trebuie suportate de către persoana în cauză. Dacă un test biologic molecular pentru SARS-CoV-2 efectuat în perioada izolării/carantinei este negativ, izolarea/carantina instituită pe perioada celor 10 zile se suspendă.

Formulare de interes sunt disponibile la următoarele linkuri:

MĂSURI PE PLAN INTERN:

În cazul deplasării în spațiul public, trebuie respectate în continuare următoarele măsuri:

  • Este interzisă apropierea la o distanță mai mică de un metru față de alte persoane. Sunt exceptate de la această regulă persoanele care locuiesc împreună.
  • Sunt permise evenimente cu caracter privat fără locuri prealocate cu participarea a până la 10 persoane în spații închise și până la 100 de persoane în spații deschise (inclusiv căsătorii), cu restricții regionale privind ora închiderii (10 pm sau 1 am). În cazul spectacolelor cu locuri prealocate (e.g. teatru dau operă) este permisă participarea a până la 1.500 de spectatori, iar pe stadioane până la 3.000 de persoane, fiind obligatorie purtarea măștii în afara intervalului în care persoana stă pe locul prealocat. În anumite regiuni, inclusiv Viena, clienții trebuie să se înregistreze la intrarea în localuri. În unitățile medicale și de asistență socială este permis accesul unui singur vizitator zilnic pentru fiecare pacient. Se aplică excepții în cazul înmormântărilor, demonstrațiilor și a manifestărilor religioase.
  • Măștile trebuie purtate în toate spațiile publice închise: farmaciile publice, spații comerciale (inclusiv benzinării), bănci, oficii poștale, restaurante, instituții de sănătate publică (inclusiv case de îngrijire a bătrânilor și sanatorii), săli de sport, în piețe (inclusiv în spații deschise), în mijloacele de transport în comun (inclusiv pentru transportul feroviar, autocare, telecabine) și taxiuri, în unitățile care oferă servicii unde distanța socială nu poate fi respectată (e.g. frizerii), la evenimente în spații închise (unde nu au fost atribuite locuri pe scaun în prealabil), la demonstrații unde nu poate fi menținută distanța de un metru față de alte persoane inclusiv la locul de muncă unde socializarea este inevitabilă. Elevii și profesorii trebuie să poarte mască în afara sălilor de clasă. Pot fi utilizate măști de protecție chirurgicale sau eșarfe. Nepurtarea măștii de protecție sau a eșarfei va fi sancționată de organele de control cu amendă.

INFORMAȚII PENTRU LUCRĂTORI

Condiţii de intrare şi regim de şedere

Cetăţenii români nu au nevoie de viză pentru a călători în Austria.

Intrarea cetăţenilor români pe teritoriul federal austriac este permisă cu paşaportul sau cartea de identitate, în curs de valabilitate la data efectuării călătoriei.

Intrarea pe baza de carte de identitate este permisă și în tranzit aeroportuar numai dacă respectiva călătorie se efectuează către țări în care se acceptă intrarea cetățenilor români cu acest tip de document.

Cetăţenii români care intenţionează să rămână pe teritoriul Austriei pentru o perioadă mai lungă de 90 de zile, au obligaţia de a se înregistra la autorităţile locale, urmând să primească o dovadă pentru şedere legală.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă cetăţenilor români care intenţionează să rămână pentru o perioadă îndelungată pe teritoriul acestui stat să se adreseze misiunii diplomatice a României şi să îşi anunţe prezenţa în regiune, comunicând coordonatele personale pentru a putea fi contactaţi în situaţii de urgenţă.

 

Ameninţări teroriste

Terorismul este un fenomen global, nelocalizat, prin urmare nici Austria nu poate fi exclusă din faţa acestei ameninţări.

Siguranţă şi criminalitate

Austria este o ţară cu un nivel de criminalitate scăzut, fenomenul infracţional având autori şi cetăţeni din statele central şi est europene.

Zonele cele mai expuse infracţiunilor de furt sunt marile centre comerciale (Pandorf, SCS, Salzburg), perimetrul turistic şi istoric al oraşului Viena, zonele de servicii pe autostrăzi, etc.

Pentru orice tip de incident care afectează siguranţa persoanei sau a bunurilor, recomandăm contactarea poliţiei austriece şi informarea secţiei consulare a Ambasadei României din Viena.

Numere de urgenţă:

  • 122 – serviciul de urgenţe pompieri
  • 133 – serviciul de urgenţe poliţie
  • 144 – serviciul de urgenţe salvare
  • 112 – numărul general de urgenţă (valabil în toate statele UE)

Sistemul medical

Austria dispune de o reţea medicală performantă, repartizată uniform la nivelul landurilor federale.

Ajutorul de primă urgenţă se acordă indiferent de statutul de asigurat / neasigurat.

Vă recomandăm cu insistenţă să încheiaţi o asigurare medicală de sănătate sau să obţineţi Cardul European de Sănătate înainte de a pleca într-o călătorie. Mai multe detalii găsiţi la adresele: www.cnas.ro/ şi http://www.cnas.ro/casmb/page/cardul-european.html

Costurile medicale pentru tratamentul acordat în unităţile spitaliceşti austriece se suportă personal, în absenţa unei acord expres al CNAS privind efectuarea tratamentului în Austria. De asemenea, acestea se suportă personal și atunci când nu există încheiată o asigurare de sănătate, de cele mai multe ori costurile fiind percepute în avans.

În caz de deces, certificatul eliberat de autorităţile austriece este valabil şi pe teritoriul României, actele necesare repatrierii fiind eliberate numai firmelor autorizate. Precizăm că transportul persoanei decedate nu se efectuează decât prin intermediul unei firme de pompe funebre.

Lista cu unităţile medicale din Viena este accesibilă la adresa http://www.wienkav.at/kav/spital.asp.

Condiţii privind traficul auto

  • Traficul auto

Permisul de conducere românesc este recunoscut numai dacă este model european. În caz contrar, cetățenilor români care se stabilesc pe teritoriul acestui stat li se solicită preschimbarea cu un permis de conducere austriac.

În Austria starea generală a drumurilor este foarte bună. Circulația cu lumina de zi sau faza scurtă aprinsă este permisă, dar nu obligatorie. În condiții de vizibilitate redusă (ploaie, ceață, zăpadă sau în tuneluri), nu este suficientă aprinderea luminii de zi, fiind necesară și faza scurtă. Se recomandă utilizarea luminii de zi.

Cetăţenii români care intenţioneazăsă se stabilească pe teritoriul Austriei, au obligaţia de a înregistra autoturismul la autoritățile locale.

Informații privind situația traficului la granițele Austriei puteţi obţine accesând site-ul Automobil Clubului Austriac, ÖAMTC:  https://www.oeamtc.at/news/situation-an-den-grenzen-oesterreich-nachbarlaender-aktuelle-wartezeiten-18434039 .

Vigneta (“Autobahn-Vignette”): este obligatorie pentru a circula pe autostrăzile şi drumurile rapide din Austria, atât pentru autoturisme cât şi pentru motorete/motociclete şi autoutilitarele de până la 3,5 tone şi poate fi achiziţionată de la punctele de trecere a frontierei, de la benzinării sau de la magazinele de difuzare a presei. Amenda pentru lipsa vignetei este de cel puţin 120 euro. Începând cu 1 Decembrie 2017 a fost introdusă, pe lângă vigneta adezivă clasică, vigneta electronică, care poate fi achiziţionată on-line de pe website-ul www.asfinag.at sau prin aplicaţia pentru smartphone « Unterwegs App ».

Tarife pentru vignete valabile în anul 2019:

  • Pentru autoturisme şi autovehicule până la 3,5 tone:
  • 9,20 euro– pentru 10 zile;
  • 26,80 euro– pentru 2 luni;
  • 89,20 euro– pentru un an.
  • Pentru motorete/motociclete:
  • 5,30 euro– pentru 10 zile;
  •  13,40 euro– pentru 2 luni;
  •  35,50 euro– pentru un an.

Vigneta adezivă se lipeşte, în mod obligatoriu, pe parbrizul maşinii într-un loc vizibil. Dacă nu respectaţi această prevedere, riscaţi o amendă de 120 euro, care trebuie achitată pe loc, chiar dacă aţi achiziţionat vigneta. Spre deosebire de vigneta adezivă, vigneta electronică se emite pe baza numărului de înmatriculare, fără a se mai lipi pe parbriz.

Informaţii suplimentare despre circulaţia rutieră puteţi obţine accesând site-ul Asfinag, www.asfinag.at  şi Clubului automobilistic austriac (http://www.oeamtc.at/).

Anvelope de iarnă: în perioada 1 noiembrie – 15 aprilie  este obligatoriu ca autoturismele să fie echipate cu anvelope de iarnă.

Dacă vă deplasaţi în zonele montane, în special landurile Salzburg, Vorarlberg, Tirol şi Kärnten, informaţi-vă din timp  asupra condiţiilor  meteo, care pot conduce deseori la impunerea unor restricţii de circulaţie.

  • Limitele maxime de viteză sunt, pentru autovehicule până la 3,5 tone și motociclete:
  • 50 km/h în localităţi;
  • 100 km/h pe şoselele rapide şi pe drumurile naţionale;
  • 130 km/h pe autostrăzi.

Detalii complete privind vitezele maxime se găsesc pe site-ul Automobil Clubului Austriac, ÖAMTC: https://www.oeamtc.at/thema/vorschriften-strafen/zulaessige-hoechstgesch…

Depăşirea acestor limite este sancţionată cu amendă contravenţională şi suspendarea permisului de conducere. În general, amenzile trebuie achitate în numerar.

În cazul în care cetăţeanul străin nu poate achita amenda pe loc sau refuză plata, poliţistul poate încasa direct o sumă ce reprezintă o garanţie sau poate ridica diverse bunuri tot ca şi garanţie, amenda urmând sa fie stabilită de către autoritatea administrativă locală, ulterior.

Cetăţeanul străin căruia i s-a ridicat o garanţie, are la dispoziţie 3 luni pentru a se prezenta la unitatea administrativ teritorială, pe raza căreia a comis contravenţia, pentru a achita contravaloarea sancţiunii şi a recupera garanţia sau pentru a contesta măsura. În caz contrar, bunurile ridicate sunt scoase la licitaţie şi astfel se recuperează valoarea sancţiunii. Pentru încălcări grave ale regimului rutier garanţia poate fi chiar autoturismul cu care se deplasa contravenientul.

Există şi situaţia în care poliţistul poate lua măsura conducerii contravenientului la sediul poliţiei unde sunt întocmite documentele necesare prezentării acestuia în faţa judecătorului de serviciu. Acesta decide asupra cuantumului sancţiunii şi în cazul în care suma nu poate fi achitată, aceasta este transformată în închisoare contravenţională.

Există şi unele tronsoane de drum cărora li se aplică restricţii speciale, dar care sunt, însă, marcate corespunzător. Drumurile şi respectarea restricţiilor de viteză sunt ȋn general monitorizate cu sisteme video şi radare fixe, dar şi cu echipaje mobile de poliţie. Amenzile de circulaţie vor fi trimise proprietarului mijlocului de transport. Pentru abateri grave de circulaţie, poliţia poate ridica permisul şi numerele autovehiculului rutier, nemaipermiţând circulaţia acestuia pe drumurile publice.

Atenţie! la respectarea restricţiilor de viteză ȋn zonele marcate cu indicator IG-L, adică „Zonă cu poluare ridicată”. Nerespectarea restricţiei de viteză impusă ȋn aceste zone atrage după sine plata unei amenzi până la 2.180 euro.

Utilizarea aparatelor anti-radar este interzisă în Austria, iar folosirea dispozitivelor de detectare aacestora constituie contravenţie. Sancţiunea aferentă constă în amendă contravenţională şi confiscarea aparatului. De asemenea, există posibilitatea reţinerii temporare a autoturismului.

Atragem, de asemenea, atenţia asupra faptului că poliţia rutieră a sporit numărul controalelor privind starea tehnică a autovehiculelor, în special la camioane și autocare. În situaţia în care, în urma verificărilor, se constată că autovehiculul nu corespunde din punct de vedere tehnic, se aplică amendă contravenţională, însoţită de reţinerea numerelor de înmatriculare şi, după caz, a permisului de conducere.

  • Centura de siguranţă:

Centura de siguranţă este obligatorie, iar minorii până la vârsta de 12 ani trebuie să dispună de scaun special.

  • Parcarea:

În Austria toate spaţiile de parcare sunt amenajate şi marcate corespunzător. Majoritatea sunt cu plată, iar acest lucru este afişat la loc vizibil. Autobuzele pot fi parcate numai în locuri special amenajate, cu marcaje corespunzătoare.

Pentru parcările cu plată se utilizează vignete speciale (Parkpickerl), procurate de la primăriile de sector şi folosite doar de către persoanele domiciliate în Viena, sau imprimate speciale (Parkschein), care pot fi cumpărate de la reţeaua de magazine Trafik.

În cazul parcării în locuri nepermise, maşina poate fi ridicată de firme autorizate, abaterea fiind sancţionată cu plata unei amenzi. Pentru recuperarea autoturismului se suportă şi cheltuielile de tractare şi parcare a acesteia în locurile special amenajate.

  • Aspecte utile pentru conducătorii auto profesionişti:

Pentru autorităţile austriece respectarea standardelor de siguranţă în circulaţie reprezintă o prioritate, orice abatere de la normele legislaţiei rutiere şi tehnice fiind sancţionată prompt.

Transportatorii de persoane trebuie să deţină licenţă pentru activitatea desfăşurată, iar conducătorii auto să respecte numărul de ore de odihnă prevăzute de lege.

Pentru transportul de mărfuri e obligatoriu să fie prezentate actele complete privind provenienţa, caracteristicile, beneficiarul transportului, neconcordanţele dintre documente şi situaţia din teren antrenând amenzi considerabile.

Cartea verde serveşte drept dovadă de asigurare recunoscută la nivel internaţional.

  • Informaţii pentru cazurile de accident de circulaţie:

În caz de accident, la faţa locului se prezintă echipaje atât ale poliţiei, cât şi ale pompierilor şi salvării. În cazuri grave, persoanele accidentate sunt transportate cu elicopterul la cea mai performantă unitate medicală din apropiere.

În situaţia unui accident uşor, se completează împreună cu cealaltă parte implicată formularul tip privind producerea accidentului, pus la dispoziţie de societăţile de asigurări. Se vor reţine elementele de identificare ale celuilalt autovehicul implicat în accident şi ale societăţii sale de asigurare.

  • Telefoane utile:
  • 112 – Serviciul urgenţe
  • 133 – serviciul de urgenţe poliţie
  • 144 – serviciul de urgenţe salvare
  • 120 – serviciul de urgenţe trafic

 

Utilizarea cărţilor de credit

În Austria sunt acceptate toate tipurile de cărţi de credit europene şi nord-americane, iar utilizarea acestora este  frecventă. Paşaportul este şi singurul document acceptat de mediul bancar, pentru deschiderea unui cont în Austria, înfiinţarea unei societăţi comerciale, etc.

Regimul medicamentelor

Sunt excluse atât la intrare cât şi la ieşire drogurile de orice tip şi substanţele dopante. Vă recomandăm să aveţi la dumneavoastră reţeta medicului pentru medicamentele care depăşesc sfera celor uzuale. Antibioticele nu se eliberează decât pe bază de reţetă.

 

Reglementări vamale

Nu există controale la graniţele interne dintre statele semnatare ale Acordului Schengen: Austria, Belgia, Danemarca, Estonia, Finlanda, Franţa, Germania, Grecia, Italia, Letonia, Lituania, Luxemburg, Malta, Olanda, Polonia, Portugalia, Republica Cehă, Slovacia, Slovenia, Spania, Suedia, Ungaria, precum şi Islanda, Norvegia şi Elveţia.

Din motive de ordine publică, sănătate publică sau de securitate naţională, la graniţele interne ale UE se pot introduce controale, pentru perioade limitate.

Limitele cantitative pentru introducerea anumitor produse sunt:

  • ţigări: 200 bucăţi
  • 1 litru băuturi alcoolice
  • parfum 50 ml sau 250 ml apă de toaletă

Regimul animalelor de companie

Pentru Austria aveţi nevoie de paşaport european pentru animalele de companie. Acest document se poate procura de la medicul veterinar şi trebuie să conţină informaţii despre vaccinarea antirabică. Animalul trebuie identificat printr-un microcip electronic.

 

  • Numărul de urgenţă/permanenţă al Ambasadei României la Viena unde pot suna cetăţenii români aflaţi în situaţii deosebite – deces, accidente grave, arestări, calamități.

0043 699 117 260 27 .

Adresa: Secţia Consulară a Ambasadei României la Viena, Theresianumgasse 25, 1040, Viena.

Pentru informaţii suplimentare vă recomandăm să consultaţi condiţiile de călătorie pentru Austria, postate pe pagina web a MAE, la rubrica „Sfaturi de călătorie” (http://www.mae.ro/travelconditions#801), precum şi website-urile locale, precum cel privind unităţile medicale din Viena (http://www.wienkav.at/kav/spital.asp).

  • În situaţia  în care nu vă mai aflaţi în posesia unui document de călătorie sau , puteţi solicita sprijinul Secţiei Consulare din cadrul Ambasadei României la Viena, care vă poate elibera un titlu de călătorie în baza căruia vă puteţi întoarce în România.
  • În cazul în care documentul de călătorie vă este furat, trebuie, mai întâi, să declaraţi furtul la poliţia locală, iar ulterior vă puteţi adresa reprezentanţei consulare române pentru obţinerea titlului de călătorie.

În ambele cazuri, prezența personală la sediul Secției Consulare este obligatorie, în vederea emiterii titlului de călătorie.

Vino alaturi de noi pe facebook!
Daca doresti ne poti sustine activitatea prin paypal


Alătură-te grupului nostru de Facebook

Comunitatea Diaspora.Ro

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More