Pro integrare

Ce a reaprins conflictul israeliano-palestinian ce riscă să escaladeze într-un război la scară largă FOTO VIDEO

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Tiruri de rachete, lovituri sângeroase împotriva Hamas, altercaţii între poliţişti şi manifestanţi palestinieni la Ierusalim. Israelul şi palestinienii sunt angajaţi într-una dintre cele mai importante escaladări ale violenţei din ultimii ani ce riscă să degenereze într-un război la scară largă, scrie BBC. Violenţa s-a intensificat luni seara după ce militanţii palestinieni au tras rachete asupra Ierusalimului din Gaza. Hamas ameninţase că va ataca Israelul după ce sute de palestinieni au fost răniţi în luptele cu poliţia israeliană, într-un loc sfânt musulman din Ierusalim, luni. 

Ca răspuns, armata israeliană a lansat atacuri aeriene împotriva ţintelor militante din Fâşia Gaza. Oficialii palestinieni din domeniul sănătăţii din Gaza au declarat că 22 de persoane, inclusiv nouă copii, au fost ucişi în urma atacurilor. Oficialii israelieni au declarat că cel puţin 15 membri ai grupării Hamas, care conduce Gaza, se numără printre morţi. Marţi, Semiluna Roşie Palestiniană a raportat că peste 700 de palestinieni au fost răniţi în ciocnirile cu forţele de securitate israeliene din Ierusalim şi Cisiordania. Au fost şi câţiva factori favorizanţi care au alimentat violenţele. 

1. Ziua Ierusalimului

 Ierusalimul a cunoscut, la sfârţitul săptămânii trecute,  tulburările sale cele mai grave de la sfârşitul anului 2017, alimentate în mare parte de o încercare de lungă durată a coloniştilor evrei de a prelua casele familiilor palestiniene din Ierusalimul de Est anexate de Israel. Ciocnirile de luni au avut loc zona moscheii Al Aqsa din oraşul vechi din Ierusalim. Palestinienii au aruncat cu pietre asupra poliţiştilor israelieni care au tras gloanţe de cauciuc şi gaze lacrimogene. Potrivit Semilunii Roşii Palestiniene, peste 30.000 de palestinieni au fost răniţi în ciocnirile de luni de la Ierusalim. Forţele de poliţie israeliene au declarat că aproximativ 20 de ofiţeri au fost răniţi. Moscheea Al Aqsa se află pe o esplanadă cunoscută musulmanilor sub numele de Haram al Sharif sau Sanctuarul Nobil, iar evreilor ca Muntele Templului. 

Forţele de poliţie israeliene au declarat că mii de palestinieni s-au baricadat în znă, înarmaţi cu pietre şi cocktailuri Molotov în aşteptarea unei ciocniri în timpul unui marş evreiesc programat luni pentru a marca Ziua Ierusalimului. Aşa-numitul marş al steagului comemorează capturarea de către Israel a părţii de est a Ierusalimului în 1967, când în timpul războiului de şase zile, ţara a preluat controlul efectiv asupra întregului oraş. Oraşul Vechi este situat în Ierusalimul de Est, găzduind unele dintre cele mai sacre locuri religioase din lume: Cupola Stâncii şi Moscheea Al Aqsa a musulmanilor, Muntele Templului şi Zidul de Vest al religiei evreieşti şi al Sfântului – Mormânt al religiei creştine. Este considerat cel mai sfânt oraş pentru iudaism şi creştinism şi este al treilea oraş sfânt din Islam.

Soarta Ierusalimului de Est se află în centrul conflictului israeliano-palestinian şi ambele părţi îşi revendică dreptul faţă de acest oraş. Israelul consideră întregul oraş ca fiind capitala sa, deşi nu este recunoscut ca atare de majoritatea comunităţii internaţionale, iar palestinienii revendică Ierusalimul de Est drept viitoarea capitală a unui viitor stat independent. În timpul marşului steagului, sute de tineri israelieni flutură steaguri şi traversează cartierele musulmane cântând cântece patriotice. Mulţi palestinieni o văd ca pe o provocare. Poliţia israeliană a decis să interzică evreilor să intre în complex în timpul comemorărilor Zilei Ierusalimului.

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a susţinut poliţia. „Este o luptă între toleranţă şi intoleranţă, între violenţa anarhică şi ordine“, a spus el. „Elementele care doresc să ne exproprie drepturile periodic ne obligă să rămânem fermi, aşa cum face poliţia israeliană”. La rândul său, preşedintele Autorităţii Naţionale Palestiniene (PNA), Mahmoud Abbas, a condamnat acţiunile israeliene. „Asaltul brutal al forţelor de ocupaţie israeliene asupra credincioşilor la sfânta moscheie Al Aqsa şi esplanadei sale reprezintă o nouă provocare pentru comunitatea internaţională”, a declarat purtătorul de cuvânt al acestuia, Nabil Abu Rudeineh.

2. Posibilă expulzare a familiilor palestiniene 

Ultimul val de violenţă provine în mare parte dintr-o acţiune în justiţie a grupurilor de colonişti evrei pentru evacuarea mai multor familii palestiniene din casele lor din cartierul vecin Sheikh Jarrah din Ierusalimul de Est. Anul acesta, o hotărâre judecătorească în primă instanţă care susţine afirmaţia coloniştilor a stârnit mânia palestinienilor. Curtea Supremă a Israelului urma să organizeze o şedinţă cu privire la caz luni, dar sesiunea a fost amânată din cauza tensiunilor şi violenţelor. În cartierul Sheikh Jarrah, scena protestelor cotidiene de câteva zile împotriva eventualei evacuări a unor familii palestiniene în beneficiul coloniştilor israelieni, palestinienii au aruncat cu pietre în direcţia forţelor de ordine israeliene care au făcut uz de gloanţe de cauciuc şi grenade asurzitoare. 

- Diaspora.Ro promoveaza activitățile Românești -

Tensiunile s-au accentuat în ultimele săptămâni, pe fondul evacuării forţate a mai multor familii de palestinieni, coloniştii evrei revendicând terenurile din zonă. Zeci de mii de persoane s-au adunat în faţa moscheii Al-Aqsa pentru a marca ultima vineri din sărbătoarea Ramadan, dar mulţi dintre ei au ieşit pe străzi pentru a protesta faţă de evacuări. Şeful biroului politic al Hamas a declarat că palestinienii vor apăra neobosit cartierul Sheikh Jarrah din Ierusalimul de Est, în condiţiile în care terenurile de acolo sunt revendicate de colonişti israelieni.

3. Tensiuni în timpul Ramadanului

Acest nou val de violenţă are loc în ultimele zile ale lunii sfinte musulmane a Ramadanului. Tensiunile au crescut de la începutul sărbătorilor la mijlocul lunii aprilie, cu o serie de evenimente care au stârnit revolte. La începutul Ramadanului, au izbucnit ciocniri nocturne între poliţişti şi palestinieni care protestează faţă de barierele de securitate din faţa Porţii Damasc din oraşul vechi al Ierusalimului, care îi împiedicase să se adune acolo peste noapte. Dar ciocnirile nu s-au limitat la Ierusalim şi ciocnirile au fost înregistrate şi în oraşul Haifa, în nordul Israelului şi în apropierea oraşului Ramallah, în Cisiordania. Negociatorii Cvartetului pentru Orientul Mijlociu – Statele Unite, Uniunea Europeană, Rusia şi Naţiunile Unite – şi-au exprimat profunda îngrijorare cu privire la violenţă, îndemnând toate la reţinere.

Avertisment ONU: Israelul şi mişcarea islamistă Hamas se îndreaptă spre „un război la scară mare“

Israelul şi mişcarea islamistă Hamas se îndreaptă spre “un război la scară mare”, a atenţionat marţi emisarul ONU pentru Orientul Mijlociu, Tor Wennesland, îndemnând cele două părţi să pună capăt “imediat” confruntărilor, informează AFP. “Încetaţi imediat tirurile. Această escaladare se îndreaptă spre un război la scară mare. Liderii tuturor taberelor trebuie să se angajeze în favoarea unei detensionări. Un război în Gaza ar fi devastator şi cei care vor plăti preţul sunt oamenii simpli”, a subliniat Wennesland într-un tweet. Ministrul israelian al apărării Benny Gantz a atenţionat marţi seara că loviturile israeliene asupra Fâşiei Gaza “nu sunt decât începutul” unei campanii a armatei israeliene, care “are încă multe ţinte în vizor” pentru a slăbi mişcarea islamistă Hamas ce deţine controlul asupra acestui teritoriu palestinian şi care a lansat de luni sute de rachete asupra Israelului.

 “Nicio ţară suverană nu ar accepta să se tragă asupra populaţiei sale, nici noi nu acceptăm”, a afirmat el, după ce trei persoane au murit în Israel în urma unor atacuri cu rachete lansate dinspre Gaza. Braţul armat al mişcării Hamas a afirmat că a tras 130 de rachete în direcţia metropolei Tel Aviv ca represalii la distrugerea de către aviaţia israeliană a unei clădiri de circa 10 etaje la Gaza, unde îşi aveau birourile cadre ale mişcării. “Dacă (Israelul) vrea o escaladare, rezistenţa este pregătită, şi dacă (Israelul) vrea să înceteze, noi suntem gata de asemenea”, a declarat marţi seara liderul Hamas, Ismail Haniyeh, într-un discurs televizat.

Rachete trase din Fâșia Gaza către Israel. FOTO EPA-EFE

Imagini din aceeasi galerie

Distribuie imaginea

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

- Comunitatea Diaspora -

Comentarii
Loading...