Partea I si II
“vă vom prezenta zilnic datele despre personajele trimise in Parlamentul Romaniei”.
În exclusivitate pentru urmăritorii și cititorii diaspora.ro , începem să vă prezentăm cine sunt noii parlamentari trimiși să ia cele mai bune decizii pentru România și pentru români.
Începem astăzi cu surpriza (neplăcută 🙂 ) a acestor alegeri, partidul AUR. Să privim deci, la cei care au ajuns în Parlament, așa cum a decis votul și complicatul sistem de redistribuire.
Judetul Arad – Vasile Nagy
Cu aproape 14% obținute, Aradul trimite în Parlament un deputat AUR, pe Vasile Nagy, care spre surprinderea tuturor este etnic maghiar, dar declară că se simte respectat și apreciat în partid.
Deține studii postliceale (analist programator și funcționar bancar), a absolvit două facultăți obținând diplome de inginer mecanic (Universitatea Politehnica Timișoara) și economist (Universitatea „Vasile Goldiș din Arad‟), are un masterat în managementul calității proceselor tehnologice și este în prezent doctorand la Facultatea de Mecanică a Universității Politehnica Timișoara.
În prezent este responsabil de departamentul tehnic și de investiții al unuei cunoscute companii arădene. Nu a mai făcut niciodată politică, a ajuns în AUR înaintea alegerilor locale și se declară un pro-european convins.

Contribuie la “zestrea de AUR” cu un deputat. General în rezervă, Mircia Chelaru este una dintre cele mai controversate figuri propulsate în Parlament de către AUR.
Fost șef al Statului Major al Armatei Române, Mircia Chelaru a fost condamnat definitiv în 2016 la trei ani de închisoare cu suspendare în dosarul „Case pentru generali”. A mai fost membru în structurile de conducere în PUNR, Partidul Conservator fondat de Dan Felix 🙂 Voiculescu și în Partidul Neamul Românesc, al cărui fondator este, alaturi de Ninel Peia.
După ce, în trecut a declarat că “nu dacii se trag din romani, ci există populații romanice care se trăgeau din traci” , recent a afirmat că ” argeșenii au dat cei mai străluciți oameni ai acestei națiuni” .

Trimite în Parlament un membru aur pur sau sânge , că Pur-Sânge nicidecum. Antonio Andrușceac, fost consilier USR la Primăria sect.4, a intrat în conflict cu ceilalți membri ai partidului după ce scrisese pe Facebook că
„toate femeile sunt făcute să fie soții și mame”
și
„frustările nu se ascund în spatele carierei”.
Oficial, este asistent social și până de curând a fost consilier parlamentar. Trimis să candideze la Bacău (deși este bucureștean) pentru a ridica scorul partidului, nu a reușit decât puțin peste 11% .

Trimite în Parlament cel mai elocvent exemplu că doar “fraierii” au nevoie de cazier curat la angajare. Mihai-Ioan Lasca este un adevărat exemplu de AȘA NU.
Este judecat în două dosare penale. În unul dintre ele a fost condamnat, luna trecută, la doi ani de închisoare cu suspendare, pentru lovire. În alt dosar, din 2019, instanța a instituit un ordin de restricție împotriva sa, la cererea fostei iubite care s-a plâns că ar fi avut un comportament agresiv.
În februarie 2016, Lasca a fost trimis în judecată de DIICOT, alături de alte 13 persoane, pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, falsificarea de instrumente de plată electronică, deținere de instrumente în vederea falsificării de valori, punerea în circulație de valori falsificate, acces ilegal la un sistem informatic și efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos prin transmiterea neautorizată de date de identificare. El a fost arestat, în 2013, în acest dosar. În urma unor erori de procedură judiciară dosarul a fost restituit Curții de Apel și apoi reluat de la zero.In prezent se află pe rol. De curând a postat un videoclip în care sună la un inspectorat județean de Poliție și arogându-și calitatea de deputat (pe care încă nu o avea) spunea că vrea să se ocupe personal de desfășurarea unei anchete.

Mai multe despre Mihai Ioan Lasca AICI
Cu 8% trimite în Camera Deputaților un alt militar de carieră, Francisc Tobă, lt.col. în rezervă. Tobă a fost inculpat în dosarul reprimării acțiunilor din Sibiu din 21-25 Decembrie 1989, pe vremea când era locotenent. Dosarul a fost clasat. Între 1992-1996 Tobă a fost parlamentar PSDR de Sibiu contribuind la punerea bazelor a ceea ce astăzi este STS. A fost de asemenea consilier al lui Adrian Năstase.

Județul BRĂILA trimite doi parlamentari, un deputat și un senator.
Rodul unei active campanii pe rețelele de socializare și beneficiind de sprijinul unor publicații on-line locale, doi tineri antreprenori Ciprian Ciubuc (CD) și Andrei Hangan (Senat) . Amândoi sunt la prima experiență politică.

Județul BUZĂU devine și el “strălucitor militarizat” prin pătrunderea în Camera Deputaților a Nicolae Roman, general în rezervă. În noaptea de 16/17 Decembrie 1989, căpitan fiind, Roman a condus și comandat Regimentul său de tancuri care a acționat în Timișoara. A fost noaptea cu cele mai multe victime, provocate de către Armata Română la Timișoara. Un martor ocular al acelor evenimente ne-a relatat că în zona Podului Decebal, un transportor blindat, primul din formație, a pătruns frontal în mulțime ucigând pe loc 4 persoane între care și o femeie gravidă și rănind alte câteva zeci. Conform jurnalului de luptă, unitatea care a acționat în acea zonă a fost regimentul mecanizat din cadrul UM 01185, comandată de către căpitanul Roman. Conform uzanțelor militare, transportorul blindat al comandantului se afla în fruntea coloanei. Dosarul Revolutiei rămâne o rană încă deschisă pt. națiunea română. Și mai dureros este faptul că Nicolae Roman are certificat de revoluționar cu merite deosebite.

Județul CĂLĂRAȘI trimite în Camera Deputaților cel mai tânăr parlamentar. Șeful tineretului AUR, Calin-Constantin Balabașciuc , are 24 ani și provine de fapt din județul Suceava, tatăl său fiind candidat AUR la Primăria Moldovița (și candidat pt Senat) și un prosper om de afaceri în zonă.
Există informații că în perioada studiilor la Facultatea de Istorie-Universitatea București, tânărul Balabașciuc a fost membrul organizației PSD Sect. 1 .

Județul CLUJ are la rândul lui un “deputat de AUR” în persoana inginerului IT Ilie-Alin Coleșă, o surpriză atât pt. clujeni cât și, se pare, pt. membrii AUR. Pare venit de nicăieri, singurele acțiuni notabile fiind în cadrul ASCOR, Asociația Studenților Creștini Ortodoxia din România. Surprinde oarecum o declarație recentă în care afirmă că “viața personală a candidaților și modelele de urmat, reprezintă cheia succesului AUR” . Promitem să-i trimitem linkul cu acest articol, poate își revizuiește declarația.

Județul CONSTANȚA e de-a dreptul spectaculos prin prisma rezultatelor AUR. nu mai puțin de 4 parlamentari “prețioși” luând drumul capitalei.
La camera deputaților îl găsim pe Dumitru-Viorel Focșa , inginer electronist cu o carieră liniară dar modestă, care nu se remarcă decât prin apartenența la Cultul Evanghelic, nu la Biserica Ortodoxă. Spectaculosul vine însă de la cei doi soți Aelenei, Dănuț, viitor deputat și Eudochia, viitoare senator. Se pare că alegerile au bulversat total viața celor doi care-și vedeau liniștiți de pensiunea lor din Navodari, Dănuț Aelenei a obținut sub 2oo de voturi candidând pt. Primăria Năvodari din partea AUR. Cetățenii l-au considerat nedemn sau incapabil să conducă urbea, dar iată că devine brusc capabil să hotărască pt destinul întregului popor. Doamna Eudochia, după o carieră de 30 ani de asistentă medicală, dar niciodată nici măcar asistentă șefă, lasă menajul și bucătăreasă de la pensiune pentru camera superioară a Parlamentului. “Careul de AUR” e completat de Sorin-Cristian Mateescu, consilier juridic la Regia Autonoma Exploatarea Domeniului Public și Privat Constanța, care a declarat că “a fost voința lui Dumnezeu să fiu senator AUR” .
Cu siguranță e nerăbdător să ajungă în Parlament, motiv pentru care și-a pus la profil o fotografie cu sala de plen a Senatului României.

Județul DOLJ
dezamăgește 🙂 oarecum, “livrând” un singur deputat, pe Ringo Dămureanu, absolvent de Automatică și Calculatoare, președintele Sindicatului FORȚA LEGII a fost amendat cu 4500 lei pt. că a încălcat legea, desfășurând activități electorale după încheierea termenului legal pentru acestea.

Județul GALAȚI vine la “zestrea de AUR” din Parlament cu doi deputați, amândoi medici. Sorin-Titus Muncaciu, medic ortoped, “trăit” 20 ani în SUA și întors ca să candideze din partea Partidului Neamul Românesc la primăria Constanța, unde promitea că face metrou 🙂 și Lilian Scripnic, medic stomatolog, fost candidat și el, AUR la CJ Galați. Interesant că deși ambii sunt medici, în partid, pe probleme de Pandemie, viruși și măsuri de protecție, se exprimă cel mai vocal juriști, agenți de vânzări și scriitori.

Continuarea
Județul HUNEDOARA
aduce una dintre puținele prezențe feminine din “Armata de AUR”, pe Anamaria Gavrilă, o tânără școlită în occident, fără trecut politic dar probabil cu un strălucit viitor, în condițiile în care a declarat că “George Simion este cel mai bun model de bărbat politic”. La alegerile locală, domnișoara Gavrilă a candidat la Primăria Deva făcând tandem pt. șefia Consiliului Județean cu un cunoscut traseist politic local. De menționat că deși AUR a obținut prin vot două mandate de consilieri municipali, acestea au fost invalidate pe motiv că partidul a depus prea târziu (peste termenul limită legal, de 15 zile) și incomplet dosarele de validare a candidaturilor. Exemplul suprem de competență și profesionalism

Județul IALOMIȚA
este un caz perfect care arată deficiențele modului injust de alocare a mandatelor. Deși PSD a obținut 40% și PNL 20%, AUR, cu doar 12% a obținut ambele mandate de senator ale județului. Doi profesori, Rodica Boancă și Adrian Costea merg să reprezinte județul în Senat. Dl. Boancă a recunoscut pt Digi24 că a candidat doar pt că nu avea cine altcineva să o facă . (materialul complet aici
https://www.digi24.ro/alegeri-parlamentare-2020/rezultate-alegeri-parlamentare-2020-judetul-care-are-doar-senatori-aur-marile-partide-nu-au-obtinut-niciun-mandat-1415547) . Dincolo de posibil buna credință a celor doi dascăli, e mai mult decât evidentă lipsa lor de pregătire și experiență pt. a reprezenta în Senat unul dintre cele mai sărace județe ale României. Lista parlamentarilor QUR este completată de viitorul deputat Silviu-Titus Păunescu. Astfel, cu doar puțin peste 14ooo de voturi (3% dintre cetățenii cu drept de vot) AUR obține jumătate dintre mandatele județului.

Județul IAȘI
aici am avut un adevărat “spectacol” electoral, asigurat în bună măsură de poate cea mai vocală candidată AUR, viitoarea doamnă senator de Iași, Diana-Iovanovici Șoșoacă. Devenită o adevărată vedetă în on-line, acolo unde și-a asigurat tracțiunea electorală, DIȘ a alimentat din plin prin discursurile și acțiunile ei, curentul anti-mască, anti-Covid, anti-restricții, anti-lege (deși e de profesie avocat). A militat activ pt. deplină libertate a pelerinajelor la moaște și orice alt fel de ceremonii religioase, reprezentând în instanță în mai multe rânduri clerici ortodocși și diverse entități bisericești împotriva statului român. Contestatară de profesie, DIȘ are un bogat istoric de acțiuni scandaloase care se pierd până în negura acțiunilor de luptă pentru familia tradițională și împotriva celor care contestau PSD și cereau apărarea valurilor democrației și a statului de drept. Prestația activă a DIȘ a adus și doi deputați la zestrea de AUR a Iașului, doi profesori navetiști, Mihai Albișteanu și Cristian-Daniel Ivănuță care practic ajung în Parlament nefăcând nimic pentru asta.

Județul ILFOV
a ratat “la mustață” un loc de senator pt. controversatul Ovidiu Hurduzeu, dar are în Camera Deputaților reprezentanta uneia dintre familiile care asigură “coloană vertebrală financiară” a partidului AUR. Gianina Șerban, deține împreună cu soțul ei o avere impresionantă evaluată la peste 5 mil. euro. Case, terenuri, ansambluri imobiliare și centre comerciale, mașini de lux și o impresionantă colecție de bijuterii. Nu ne îndoim însă, că doamna Șerban a ajuns pe lista de candidați și finalmente în Parlament, exclusiv pe baza competențelor profesionale (despre care însă, noi nu am găsit referințe)
Județul MARAMUREȘ
aduce și un artist în Camera Deputaților, toboșar, absolvent de Conservator, fost profesor de muzică, admirator al mișcării legionare și al lui Ion Antonescu, iubitor de simboluri, Darius Pop, cel pentru care George Simion este “Căpitanul”, merge în Parlament ca să reprezinte acolo “dacii liberi din Maramureș”

Județul MUREȘ
trimite în Camera Deputaților un jurnalist,activist civic și influencer, Dan Tănasă. Cunoscut mai ales pentru retorica și acțiunile lui anti-maghiare, Dan Tănasâ este autorul moral al evenimentelor de tristă amintire de la Valea Uzului. El este cel care i-am trimis lui George Simion un mesaj prin care-l informa că “ungurii au pus saci de gunoi pe crucile românilor” . Faptul că a ales să plece din județul natal Covasna (acolo unde un ilustru anonim, inginerul Ionuț Neagu din Ta Secuiesc a obținut un mandat de senator pentru AUR) pt a candida în județul Mureș, spune multe despre intențiile și viziunea politică a lui Dan Tănasă și anume să alimenteze și folosească un curent naționalist anti-maghiar. Probabil puțini știu că Dan Tănasă a negociat până în ultima clipă o candidatură pe listele PSD sau ProRomănia.

Județul NEAMȚ
după ce a obținut doar 3% în încercarea de a obține șefia Consiliului Județean, Dumitrina Mitrea merge acum din partea acelorași nemțeni să-i reprezinte în Camera Deputaților. Absolventă de ASE și cu o experiență în managementul resurselor și marketing, viitoarea deputată de Neamț și-a mărturisit bucuria dar și surprinderea că a obținut un mandat de deputat. Speră la o bună colaborare cu viitorul senator AUR de Neamț, Sorin Lavric, pe care mărturisește că nu-l cunoaște.
O informăm noi pe viitoarea doamnă deputat, că viitorul senator de Neamț este cel care a spus că “bărbaţii nu caută în femei deşteptăciunea, profunzimea sau luciditatea” și că “romii sunt o plagă socială” motiv pt care scriitorul și doctorul în filosofie a fost exclus din Uniunea Scriitorilor.
Lavric a ripostat spunând că nu e nici misogin nici rasist și că a spus adevăruri pe care toți le știu dar puțini le recunosc.

Județul PRAHOVA
Adrian-George Axinia ajunge deputat AUR de Prahova, deși este originar din Vrancea, la fel că și George Simion. Inginer în construcții civile, Axinia este unul dintre oamenii cheie ai firmei Ideal din Tunari care dezvoltă mai multe proiecte imobiliare în care sunt implicați mai mulți membrii marcanți AUR, inclusiv liderul partidului.

Vom continua lista