Ultimate magazine theme for WordPress.

Cum au manevrat “bisericile”, votul pentru Președintele României!

97

Va prezentăm in rândurile ce urmează una dintre povestirile privind abuzurile Bisericii Ortodoxe si implicarea acestora in procesul de votare.
“După euforia victoriei lui Iohannis, această seara este trista pentru mine.
Am aflat ca familia mea a fost și la aceste alegeri victima unei imense ticăloșii.
Deși mama îmi promisese ca nu va merge la vot, mi-a confirmat astăzi ca a votat cu Dancila.
A recunoscut ca nu a fost voința ei in totalitate și ca a încercat sa își țină promisiunea fata de fii săi și sa nu voteze impotriva noastră și a României.
Mi-a spus ca a vrut doar sa meargă la biserica, la fel ca in fiecare duminica, la întâlnirea ei intimă cu Dumnezeu.
Acolo însă, preotul le pregătise, ca de fiecare scrutin electoral, o surpriza: lideri și membri locali PSD cu strânse legături cu biserica erau bine infiltrați printre credincioși, iar la finalul slujbei, la îndemnul preotului și ale acestor membri locali PSD, i-au luat pe toți bătrânii aproape impotriva voinței lor cu mașinile la secția de votare, iar pe drum i-au instruit cum sa voteze.
Mama a încercat sa se opună.
Le-a spus ca nu poate sa voteze impotriva copiilor ei.
Pesediștii au insistat și i-au spus bătrânei mele mame: “Doamna Munteanu, nu se poate sa nu mergeti la vot.
Este impotriva credinței și a bisericii.
Nu uitați ca PSD v-a dublat pensia și o va dubla din nou.
Și ca PSD a ridicat aceasta biserica și tine mereu aproape de biserica și de noi.
Veți avea probleme la primărie dacă nu aveți abtibildul de vot pe buletin și nu veți mai primi pensia mărita.
Haideti la vot! Urcați in mașina.” Încolțită, de rusine și din bun simt și ca un om cu frica de Dumnezeu, bătrâna mama a urcat in mașina și a mers la vot, aproape impotriva voinței sale și fără a putea rezista insistențelor pesedistilor. “Și eu ce o sa le spun fiilor mei când vor afla ca am mers la vot?”.
“Le veți spune ca ați votat cu Iohannis.”
Cuprinsă de remușcări, astăzi mama mi-a spus adevarul, împreuna cu toate aceste detalii.
O cred. In plus, pe mama nu te poți supăra. Are inocenta unui copil de 5 ani, acea inocenta vecina cu frica de Dumnezeu și de moarte pe care o citești in ochii tuturor bătrânilor. Insa aceasta drama morala arata cu adevărat monstruozitatea mașinăriei de vot a PSD și demonstrează modul inuman și imoral in care PSD a obținut chiar și acest scor de 35% in alegerile prezidențiale.
Estimez dimensiunea furtului electoral prin metoda constrângerii bătrânilor la aproape 5%, deci o buna parte din voturile lor.
Acest modus operandi arata ca sunt disperați sa pună mana pe putere cu orice preț, sfidând legi juridice și morale, pentru a inrobi poporul roman in nevoia lor de bani și putere. PSD este o mașinărie rusească abominabilă îndreptată impotriva poporului roman și a destinului european al României.
Acum mai mult decât oricând.
Așa înțelege PSD sa facă politica, abuzându-ne părinții și bunicii in lipsa noastră.
[post] [cosmin]

- Advertisement -

Comentarii
Loading...