Take a fresh look at your lifestyle.

Diaspora – Cercul Donatorilor din Barcelona

42

Pe 15 octombrie, organizațiile Expert Forum, Motivation Romania și Recorder vor fi prezente la prima ediție online a Cercului Donatorilor din Barcelona, organizat în parteneriat cu GRASP Milano. Cercul Donatorilor este o inițiativă ce facilitează sprijinul diasporei pentru proiectele care accelerează dezvoltarea și progresul României.

Pe 15 octombrie, de la ora 20.00 CET (21.00 ora României), românii din Spania, Italia dar și din alte țări, vor avea oportunitatea de a cunoaște și susține financiar trei inițiative ale unor organizații cu impact pentru România:

  • Proiectul VotCorect al Expert Forum, pentru o monitorizare independentă a alegerilor parlamentare din decembrie;
  • Un Fond al Scaunelor Rulante  pentru persoanele cu dizabilități locomotorii, operat de Motivation Romania.
  • Un documentar – radiografie a sistemului de sănătate după 30 de ani, a responsabilităților pentru starea de fapt și a felului în care sunt folosite resursele ce-i sunt alocate, realizat de Recorder;

 

Evenimentul include prezentările celor 3 proiecte de către organizațiile promovate, sesiuni de întrebări și răspunsuri și donații ale participanților prin intermediul platformei Crowdcast.

Înregistrarea participanților se face aici: https://www.crowdcast.io/e/cercul-donatorilor-barcelona

Pentru persoanele ce nu pot participa, donațiile pot fi făcute si anterior evenimentului prin Pagina GoFundMe (https://www.gofundme.com/f/cercul-donatorilor-barcelona-editia-2020).

Cercul Donatorilor din Barcelona este format dintr-un grup de 5 prieteni, tineri profesioniști români din Catalonia, care au decis să construiască și în Barcelona o platformă care să permită diasporei să se implice pozitiv în schimbările de acasă sprijinind inițiative civice sau sociale relevante. Cercul Donatorilor din Barcelona face parte dintr-o rețea de cercuri de donatori similare inspirate de The Funding Network din Marea Britanie.

GRASP – Global Romanian Society of Young Professionals a fost fondată în 2008 și este o rețea de tineri români profesioniști care doresc să se implice și să colaboreze în proiecte ce vizează modernizarea și dezvoltarea României. GRASP Milano a fost înființată în luna mai 2019 cu scopul de a forma o rețea de tineri profesioniști și studenți români care vor să împărtășească experiențele și cunoștințele lor cu ceilalți români.

Vino alaturi de noi pe facebook!
Daca doresti ne poti sustine activitatea prin paypal


Alătură-te grupului nostru de Facebook

Comunitatea Diaspora.Ro

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More