DIASPORA versus COVID19

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Scrisoare trimisă autorităților de către Grupurile si Asociațiile semnatare.

Domnule Președinte al României, Klaus Iohannis,
Instituția Președinției reprezintă toți cetățenii români, indiferent de opțiuni politice, reședință, loc de muncă.
Împreună suntem statul român.
Acest stat trebuie să înceteze să-şi împartă cetăţenii în buni români și răi români și – din contră – trebuie să asigure prin măsuri clare, rapide, coordonate, dreptul la sănătate al tuturor cetățenilor săi consfințit prin Constituție (art. 34).
Pe alocuri, în mainstream media din România, cât și în rețelele de socializare s-au ascuțit în ultima vreme voci radicalizate ale urii față de românii din Diaspora, cu mesaje despre cum ne-ar „îmbolnăvi” dacă ar veni în România, ori ne-ar „lua din resurse” dacă mâine am combate epidemia la noi acasă. România nu se poate lipsi de Diaspora ei, acești cetățeni români cu domiciliu temporar sau permanent în străinătate nu pot fi abandonați.
Statul român, prin vocea cea mai puternică, a Președintelui țării, trebuie să risipească orice dubiu asupra protecției necondiționate pe care România trebuie să o exercite pentru cetățenii săi, mai cu seamă în cazul celor care se află în străinătate în situații extreme, departe de familie, lipsiți de mijloacele materiale necesare pentru carantină sau autoizolare așa cum sunt ele în prezent impuse de criza provocată de COVID19 în Italia. Pandemia se răspândește imprevizibil și rapid.
În Occidentul din care diasporenii trimit milioanele de euro anual către Țară nu se întâlnesc numai români fericiți. Există și cazuri izolate de cetățeni care cer ajutor și care nu pot fi lăsate în urmă. Români care au urgentă nevoie de ajutorul instituțiilor româneşti pentru a reveni în România, laolaltă cu solidaritatea societăţii româneşti în ansamblul ei. O categorie este cea a „muncitorului sezonier” care se găseşte în prezent fără adăpost din cauza crizei epidemice COVID19, în imposibilitatea de a se susţine financiar în carantină sau autoizolare, fiindcă sursele sale de venit au devenit nule în condițiile actuale. Primim semnale despre faptul că muncitorul sezonier din Italia și Spania nu numai că nu mai are un contract de muncă, dar nu mai are un domiciliu legal sau stabil, nu are bani să se întoarcă acasă, nu are maşină personală şi nu are rude/prieteni la care să poată locui.
A doua categorie a cetățeanului în nevoie este cea a „muncitorului sărac”, abia ajuns în ţările de destinaţie a migraţiei sau care, din motive diverse, se găsea înainte de izbucnirea epidemiei la limita subzistenței. Ca în cazul sezonierilor, acești cetăţeni români se găsesc la limita societăţii şi azi la limita disperării, fără adăpost, cu stigmatul de a fi străin, înscris pe frunte acum, mai mult decât oricând. Ca şi pentru sezonieri, România nu poate lăsa ca întoarcerea lor acasă să aibă loc isteric și haotic, în clandestinitate, ci, din contră, România are capacitatea să organizeze proactiv și în regim de urgenţă reintrarea lor în condiţii de siguranţă, astfel încât să fie minimizată posibilitatea unor îmbolnăviri sau decese. România cere deja cetăţenilor săi, în special celor care vin din ţări cu pericol epidemic COVID19 recunoscut mondial, să fie responsabili și să prevină contaminarea prin respectarea regulilor de carantină şi/sau autoizolare.
Domnule Președinte,
Vă solicităm, în numele membrilor grupurilor civice și al ONG-urilor care semnează această scrisoare, să interveniți în favoarea cetățenilor români din străinătate în special din zonele cele mai afectate de COVID19 care doresc să se fie repatriați pentru că se află în imposibilitatea de a rămâne prin resurse proprii în afara Țării. România nu poate lăsa pe diasporenii ei „se descurce” ci trebuie să acționeze sistemic, în vederea unei extrageri care arată că niciun român nu e lăsat în urmă. Autoritățile române, ar arăta astfel că le pasă, pentru că fiecare cetățean contează.
În particular, cerem de urgență instituirea unei „Celule pentru situații de urgență ale românilor din Diaspora” care să monitorizeze starea de sănătate a cetăţenilor români din zonele afectate de COVID19 şi care să poată organiza la rigoare, reîntoarcerea în România în condiţii de siguranţă pentru muncitorii sezonieri, pentru muncitorii lipsiți de mijloace ce provin din zonele cu virus sau pentru orice român incapabil să se ajute singur să revină acasă. Cerem ca procedurile de selectare a mijloacelor de transport cât și a logisticii de repatriere în general să fie publice, accesibile tuturor și transparente.
Acesta este momentul în care România poate efectiv arăta că îi pasă pentru fiii şi fiicele ei plecate de acasă; acesta este momentul în care, domnule Preşedinte, putem arăta că românii au de ce să se întoarcă acasă!
12.03.2020
Cu considerație,

Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei
Voluntari în Europa
Ștafeta Steagului Uniunii Europene
Acțiunea Civică Galați
Mișcarea Civică Diaspora Austria
Aradul Civic
Inițiativa România
Vă vedem din Iaşi
Rezist Iaşi
Cuza vrea dreptate Iaşi
Umbrela Anticorupție Cluj
Reset
Grupul Civic Madrid Ro
Diaspora Milano
Rezist Budapesta
Oradea Civică
#activAG Pitești
Rezist Galați
Rezistența Civică Galați
Corupția Ucide
#Rezist Milano
Brașovul Civic
Diaspora.ro
Canada Save Roșia
Inițiativa Timișoara

Vino alaturi de noi!


Alătură-te echipei și grupului nostru de Facebook
Este de ajuns sa dai click pe o reclama de pe site, ne sustii!

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More