DOCUMENT Macedon Porcu. Acesta este numele cu care s-a născut actualul Teodosie Tomitanul. Numele de familie și l-a schimbat în tinerețe
Teodosie Tomitanul s-a născut Macedon Porcu. Pe 12 decembrie 1955, în Vatra Dornei se năștea un copilaș într-o familie foarte numeroasă. Înaintea lui i se mai născuseră încă 16 frați și surori. Din cei 17, doar zece au supraviețuit.
Teodosie Tomitanul s-a născut Macedon Porcu
Potrivit biografiei de pe site-ul Arhiepiscopiei Tomisului, „Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie a văzut lumina zilei la 12 decembrie 1955, în Vatra Dornei, județul Suceava, <fiind ultimul din cei 17 copii, dintre care 10 în viață, ai familiei de agricultori harnici și buni creștini Procopie și Elisabeta Petrescu>, la botez dându-i-se numele de Macedon”.
Informațiile sunt corecte, mai puțin una: numele de familie al părinților săi. Potrivit Monitorului Oficial (partea a III-a, numărul 90/2009), acesta nu era Petrescu, ci Porcu. În martie 2009, când actualul Teodosie Petrescu încă se mai numea Macedon Petrescu, acesta și-a schimbat prenumele în Teodosie. Cu această ocazie, anunțul din Monitorul Oficial a menționat și numele de familie originar.
Teodosie Petrescu s-a născut Macedon Porcu (sursa: Monitorul Oficial)
Evident, înainte de a-și schimba prenumele, Macedon avusese grijă să-și modifice numele de familie, din Porcu în Petrescu.
Articolul DOCUMENT Macedon Porcu. Acesta este numele cu care s-a născut actualul Teodosie Tomitanul. Numele de familie și l-a schimbat în tinerețe apare prima dată în defapt.ro.