Guvernul Regatului Unit a reușit să ajungă la acord istoric cu U.E. în privința relațiilor comerciale chiar astăzi 24.decembrie.2020 în ajunul Crăciunului!
După zece luni de negocieri epuizante, Uniunea Europeană și Regatul Unit au încheiat joi un acord istoric cu privire la viitoarea lor relație comercială, care le va permite să evite o ieșire din U.E. fără un acord comercial care se preconiza a fi unul devastator pentru economia U.K.
Prim-ministrul britanic Boris Johnson a confirmat joi încheierea unui acord comercial post-Brexit cu Uniunea Europeană, pe Twitter: „Acordul a fost încheiat” și înregistrarea video privind detaliile.
WATCH LIVE: My update on our future partnership with the European Union. https://t.co/cTd8qWRbrn
— Boris Johnson (@BorisJohnson) December 24, 2020
Ce prevede acordul de retragere
- Dispoziții comune: stabilesc clauze standard pentru înțelegerea și buna funcționare a acordului de retragere.
- Drepturile cetățenilor: îi protejează pe cetățenii UE stabiliți în Regatul Unit (peste 3 milioane) și pe resortisanții Regatului Unit din țările UE (peste 1 milion), apărându-le dreptul de ședere și garantându-le posibilitatea de a contribui în continuare la comunitățile lor.
- Aspecte legate de separare: asigură încetarea fără probleme a aplicării dispozițiilor actuale și retragerea ordonată, permițând, printre altele:
- continuarea traseului spre destinație al mărfurilor introduse pe piață înainte de încheierea perioadei de tranziție
- protejarea drepturilor de proprietate intelectuală existente, inclusiv a indicațiilor geografice
- încetarea graduală a acțiunilor de cooperare polițienească și judiciară în materie penală aflate în curs de desfășurare și a altor proceduri administrative și judiciare
- utilizarea datelor și a informațiilor care au făcut obiectul unor schimburi înainte de încheierea perioadei de tranziție
- aspectele legate de Euratom.
- O perioadă de tranziție: în care UE tratează Regatul Unit ca și când ar fi stat membru, cu excepția participării la instituțiile și la structurile europene de guvernanță. UE și Regatul Unit vor utiliza aceste luni pentru a negocia un parteneriat ambițios și echitabil pentru viitor.
- Decontul financiar: garantează faptul că Regatul Unit și UE își onorează toate obligațiile financiare asumate în perioada în care Regatul Unit a fost membru al UE.
- Structura generală de guvernanță a acordului de retragere: asigură gestionarea, punerea în aplicare și executarea eficace a acordului, inclusiv mecanisme adecvate de soluționare a litigiilor.
- Irlanda: o soluție viabilă din punct de vedere legal prin care se evită o frontieră strict controlată pe insula Irlanda, se protejează economia insulei în integralitatea sa și Acordul din Vinerea Mare (Acordul de la Belfast) în toate dimensiunile sale și se asigură integritatea pieței unice a UE.
- Cipru: un protocol privind zonele de suveranitate din Cipru, prin care sunt protejate interesele ciprioților care locuiesc și lucrează în zonele de suveranitate după retragerea Regatului Unit din UE.
- Gibraltar: un protocol privind Gibraltarul, care facilitează o cooperare strânsă între Spania și Regatul Unit în ceea ce privește Gibraltarul referitor la punerea în aplicare a dispozițiile legate de drepturile cetățenilor prevăzute în acordul de retragere. Acest protocol se referă, de asemenea, la cooperarea administrativă între autoritățile competente în mai multe domenii de politică.