Horodniceanu, zero șanse să fie sancționat de colegii lui din CSM pentru amenințările adresate unor polițiști

0

Horodniceanu, zero șanse să fie sancționat. Luarea unei decizii în cazul vicepreşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii ar putea întârzia câteva luni.

Horodniceanu, zero șanse să fie sancționat

Chiar dacă Inspecţia Judiciară a anunţat autosesizarea imediat după apariţia în public a conflictului dintre procurorul Daniel Horodniceanu şi poliţiştii rutieri, procedurile legale de urmat pot dura şi câteva luni, iar o eventuală decizie de sancţionare poate fi contestată în instanţă.

Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini direcționând 3,5% din impozitul tău pe venit. Durează un minut, online

Sancţiunile aplicate în cazul în care se consideră că Horodniceanu a adus atingere prestigiului justiţiei pot varia de la un simplu avertisment, până la excluderea din magistratură, fără a exista criterii clare de apreciere a gravităţii faptei.

Citește și: Horodniceanu, mașină de făcut bani de la buget: veniturile sale au sărit, în 2021, de 100.000 de euro

Un procuror sibian care s-a prăbuşit pe holul instituţiei din cauza stării de ebrietate în care se afla a scăpat fără nicio sancţiune. Un judecător cunoscut care îşi tundea gardul viu al curţii a fost sancţionat cu excluderea din magistratură.

Continuarea, în Ziarul de Iași.

Articolul Horodniceanu, zero șanse să fie sancționat de colegii lui din CSM pentru amenințările adresate unor polițiști apare prima dată în defapt.ro.

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More