Pro integrare

Iordania. Regele Abdallah al II-lea şi prinţul Hamza, văzuţi pentru prima dată împreună de la declanşarea crizei cu privire la acuzaţiile de complot

- Advertisement -

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Suveranul, prinţul Hamza, acuzat de complot împotriva fratelui său vitreg, prinţul moştenitor Hussein, unchiul lor Hassan şi alţi membri ai familiei regale au fost prezenţi împreună la mausoleul unde sunt înmormântaţi regii Abdallah I, Talal şi Hussein. În ţinute civile, cu excepţia prinţului moştenitor, care purta uniformă militară, membrii familiei regale au rostit prima sură a Coranului.

Luni, prinţul iordanian Hamza, acuzat de complot împotriva fratelui său vitreg, regele Abdallah al II-lea al Iordaniei, a anunţat că se va supune ordinelor. Palatul regal a precizat şi că Regele Abdallah al II-lea a luat iniţiativa unei medieri cu prinţul Hamza, care a promis „să rămână credincios” regelui, după ce a fost acuzat în weekend de faptul că face parte dintr-un complot „malefic” împotriva ţării.

- Diaspora.Ro promoveaza activitățile Românești -

Săptămâna trecută, prinţul anunţa că a fost plasat „în arest la domiciliu”, în palatul său de la Amman. Hamza a negat că a luat parte la vreun complot şi a acuzat autorităţile iordaniene de „corupţie” şi „incompetenţă”.

Două personalităţi – Bassem Awadallah, un fost director al cabinetului regal, şi Sharif Hassan bin Zaid, care a fost o vreme emisarul regelui iordanian în Arabia Saudită – şi alte zece persoane au fost arestate în cadrul unei tentative de „destabilizare” a regatului, a anunţat vicepremierul iordanian Ayman Safadi.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

- Comunitatea Diaspora -

- Advertisement -

Comentarii
Loading...