Italia – Un tânăr de 36 de ani, care juca fotbal la echipa din Brâncoveni, găsit mort în Italia. Familia strânge banii necesari repatrierii trupului neînsufleţit

O veste tragică a zgudit micuţa comunitate din satul Mărgheni, comuna Brâncoveni. Un tânăr din Slatina, cu origini în comuna Brâncoveni, care evolua pentru echipa de fotbal din localitate de la vârsta de 19 ani, dar care în ultimii ani plecase să munceasă în străinătate, a fost găsit fără suflare în Italia. Se pare că tânărul de 36 de ani, Florin Străinu, şi-ar fi pus capăt zilelor. Familia strânge banii necesari pentru repatrierea trupului neînsufleţit al tânărului. De asemenea, primarul localităţii a demarat o strângere de fonduri pentru a contribui la aducerea în ţară a acesuia.

Fotbalist

O veste tragică a zguduit liniştea în micuţa comunitate din satul Mărgheni, comuna Brâncoveni. Un tânăr slătinean, cu origini în comuna olteană, a fost găsit fără suflare în Italia, acolo unde lucra. Florin Străinu juca fotbal la echipa Branco Brâncoveni, fiind legitimat acolo încă din 2003. În ultimii ani, acesta plecase în străinătate pentru a câştiga un ban în plus. Cei care l-au cunoscut nu îşi explică ce l-a determinat să-şi pună capăt zilelor.

„Suntem şocaţi de această veste tragică. Florin Străinu era legitimat din 2003 la echipa noastră, chiar şi anul trecut a jucat aici şi o făcea de fiecare dată când avea ocazia. Din câte ştiu, avea un apartament şi în Slatina, dar stătea mai mult aici la ţară, de aici este tatăl său şi bunică-sa. Mai are o soră, care locuieşte în Bucureşti. Am înţeles că a fost găsit spânzurat, dar mai multe nu ştim. Era un băiat extraordinar, foarte cuminte, sufletist, niciodată nu a avut vreun conflict cu cineva”, a precizat preşedintele echipei de fotbal Branco Brâncoveni, Ion Marinca.

Primarul din comuna Brâncoveni a demarat o strângere de fonduri pentru a ajuta familia să-l repatrieze.

„Am început să strângem bani, am discutat cu consierii locali să facem o chetă, vom merge din poartă în poartă să ajutăm această familie greu încercată. Nu este timp pentru a aloca bani din fondul de rezervă, pentru că este nevoie de hotărâre de Consiliu Local, dar voi merge la oamenii care au magazine, firme în comună. Este o familie foarte cumsecade, liniştită, care a mai trecut printr-un necaz. Acum vreo şapte ani a murit maică-sa, Florin şi sora lui au trecut foarte greu peste acest moment. Era un băiat extraordinar, nu ştiu ce s-a întâmplat, dar este o mare tragedie”, a precizat primarul din comuna Brâncoveni, Ion Cheoriu.

Cei care au posibilitate să întindă o mână de ajutor pentru repatrierea tânărului de 36 de ani, Florin Străinu, o pot face donând orice sumă în conturile deschise de sora acestuia. Cont în lei: RO39INGB0000999907289856 sau în euro RO98INGB0000999909324436 pe numele Străinu Diana Iuliana.

Sursa NewsFlux.Ro

Vino alaturi de noi!


Alătură-te echipei și grupului nostru de Facebook
Este de ajuns sa dai click pe o reclama de pe site, ne sustii!

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More