Pro integrare

MAI propune sancțiuni pentru jandarmi și îl critică pe prefect pentru descinderea la un restaurant din Timișoara, în carantină

- Advertisement -

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Măsuri dure propuse de Ministerul de Interne după ce o consilieră USR a descins alături de jandarmi într-un local din Timişoara, pentru a verifica dacă se respectă regulile pe timp de pandemie: 4 jandarmi ar putea fi cercetaţi, inclusiv Șeful inspectoratului judeţean din Timiş iar prefectul este certat şi el pentru că nu a luat măsuri împotriva angajatei din prefectură care a făcut rezervarea la acel local tocmai pentru a testa cum se comportă angajaţii.

Incidentul a avut loc pe 20 martie la restaurantul unui hotel din Timișoara. Potrivit Corpului de Control al MAI, un angajat al Prefecturii a rezervat o masă pentru ora 18.00, dorind să dovedească faptul că reprezentanții restaurantului nu respectă normele legale privind carantina.

Prefectul a înștiințat conducerea Inspectoratului de Jandarmi și a desemnat două persoane care să îi însoțească pe jandarmi. Echipa de jandarmi a găsit patru oameni la masa restaurantului care au susținut că sunt colegi cu persoana delegată de prefect. Ulterior, cei patru au dispărut de la masă, nefiind legitimați, iar administratorul restaurantului a primit un avertisment.

După ce imaginile din timpul incidentului au apărut în public, Corpul de Control al ministrului de Interne a analizat cazul și a stabilit că reprezentanții Prefecturii și ai Jandarmeriei au acționat greșit.

„Prefectul a angrenat în această activitate personal din cadrul Instituției Prefectului și al Consiliului Local care nu avea atribuții pe linia gestionării situațiilor de urgență și, implicit, nici în ceea ce privește intervenția la evenimente alături de forțele de ordine. Prefectul nu s-a implicat activ în cunoașterea și asumarea cadrului normativ în vigoare care reglementează segmentul situațiilor de urgență, astfel că a acționat în virtutea prerogativelor de putere publică cu care era învestit, fără a respecta întocmai etapele procedurale prevăzute de legislația în materie.

- Diaspora.Ro promoveaza activitățile Românești -

Prefectul nu și-a asumat o responsabilitate pe măsura prerogativelor conferite de legislația incidentă și nu a intervenit în momentul când a constatat că angajata prefecturii a luat decizii cu privire la implicarea în evenimentul respectiv”, arată raportul Corpului de Control, citat de Mediafax.

În ceea ce-i privește pe jandarmi,aceștia au acționat „cu superficialitate” în îndeplinirea sarcinilor de serviciu, iar șefii lor și-au exercitat în mod defectuos atribuțiile.

Anchetatorii au stabilit că trebuie luate măsuri față de jandarmi și de angajata Prefecturii și stabilite proceduri privitoare la intervenția în astfel de situații.

Consiliera Ana Munteanu a fost deja suspendată din calitatea de membru USR pentru un an, după ce a descins, alături de forţele de ordine, într-un restaurant pentru a verifica respectarea măsurilor de carantinare. Decizia a fost luată în Biroul Judeţean al USR Timiş, cu unanimitate de voturi.

Editor : Monica Bonea

- Comunitatea Diaspora -

- Advertisement -

Comentarii
Loading...