Pro integrare

Ministerul Sănătății, reacție după ce Corpul de control a sesizat Parchetul: Consilierul Voinea avea dreptul să acceseze datele

- Advertisement -

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Ministerul Sănătății transmite într-un comunicat de presă că Ștefan Voinea, consilier onorific al ministrului Sănătății Vlad Voiculescu, avea dreptul să acceseze Registrul Electronic Național de Vaccinări, lucru ce contrazice concluziile Corpului de control al prim-ministrului care arătau că Voinea nu ar fi avut acest drept. Consillierul „a fost implicat în proiectul de transparentizare a datelor despre pandemie și vaccinare, fiind indicat ca persoană de contact în acest sens”, transmite MS.

Comunicatul integral:

„Informare Corpul de control al Prim-Ministrului a efectuat verificări cu privire la procesul de transparentizare a datelor privind vaccinarea împotriva COVID-19, demarat de Ministerul Sănătății.

Au fost verificate în cadrul controlului activitățile specifice mai multor instituții din subordinea Ministerului Sănătății și a celor aflate în subordinea sau coordonarea Guvernului, care au atribuții legale în privința gestionării Platformei naționale de programare pentru vaccinarea împotriva COVID-19 și a Registrului Electronic Național de Vaccinări (RENV).

Accesul Ministerului Sănătății în RENV a fost limitat la date statistice, fără caracter secret, adică la informații publice, care pot fi accesate de orice persoană.

Ministerul Sănătății face următoarele precizări cu privire la natura informațiilor ce au ajuns a fi cunoscute de către consilierul onorific Ștefan Voinea și care mai apoi au fost publicate în format transparent pe pagina data.gov.ro:

Calitatea de consilier onorific este reglementată de Art. 15 din HG 144/2010 iar această prevedere implică posibilitatea de a numi consilieri onorifici pentru elaborarea unor proiecte specifice sau pentru realizarea obiectivelor ministerului.

Ștefan Voinea a fost implicat în proiectul de transparentizare a datelor despre pandemie și vaccinare, fiind indicat ca persoană de contact în acest sens.

Conform Legii 544/2001 privind liberul acces la informații publice, toate informațiile gestionate de autorități și de celelalte persoane indicate la Art. 2 din lege sunt informații publice. Situațiile în care informațiile nu sunt publice sunt expres și limitativ prevăzute de Art. 12 din Legea 544/2001 și de Legea 182/2002 privind informațiile clasificate, precum și de HG 595/2002 pentru aprobarea standardelor naționale de protecție a informațiilor clasificate în România.

- Diaspora.Ro promoveaza activitățile Românești -

Informațiile accesibile Ministerului Sănătății din RENV nu se încadrează în niciuna dintre excepțiile prevăzute de Legea 544/2001 și nici nu există o secretizare a acestor date. Conform legii, informațiile pot fi secret de stat (secretizate prin HG) sau secret de serviciu, secretizate prin act al conducerii unei persoane juridice. În speță, baza de date RENV nu avea niciun grad de secretizare, fiind prin urmare publică.

Orice informație publică poate fi accesata de catre orice persoană, fără a justifica un interes. Prin urmare, consilierul onorific, investit prin actul de numire cu exercițiul autorității de stat (actul de numire se publică în Monitorul Oficial) avea dreptul să acceseze baza de date RENV fără nicio formalitate suplimentară.

În cazul în care ar fi existat un grad de secretizare, acest grad de secretizare ar fi trebuit adus la cunoștința oricărei persoane ce se afla în situația de a accesa acele date sau care ar fi dorit să acceseze acele date și, așa cum prevăd dispozițiile legale, ar fi necesitat obținerea unui certificat ORNISS în prealabil.

Atribuțiile consilierului onorific nu sunt formale, el fiind onorific numai pentru că nu este plătit, și nu pentru că ar exercita numai formal o astfel de poziție.

Procesul de transparentizare a datelor privind vaccinarea împotriva COVID-19 se înscrie în coordonatele legale care prevăd dreptul oricărui cetățean de a avea acces la informațiile publice, fără a justifica un interes. Ministerul Sănătății a manifestat responsabilitate cu privire la datele ce ar fi putut avea caracter personal sau confidențial în sensul în care, la momentul la care a solicitat INSP accesul la date, nu a solicitat accesul la toate datele gestionate de acesta, ci doar la cele care au caracter statistic și care puteau fi considerate publice.”

Corpul de control a sesizat Parchetul în scandalul datelor de la Ministerul SănătățiiCorpul de control al Prim-ministrului a sesizat Ministerul Public „in rem” privind accesul în Registrul Electronic Național de Vaccinări. Decizia vine după finalizarea controlului la Ministerul Sănătății, în urma scandalului privind accesarea datelor despre vaccinare de către consilierul onorific al ministrului, Ștefan Voinea. Recent, întrebat despre o eventuală demisie în cazul în care Corpul de control al premierului va constata nereguli, Vlad Voiculescu a declarat că „dacă cineva a făcut ceva greșit trebuie să răspundă pentru asta.”

Vlad Voiculescu: Dacă cineva a greșit, trebuie să răspundăMinistrul Sănătății a declarat, în urmă cu o lună, că „i-a dat voie” consilierului onorific Ștefan Voinea să accese date din Registrul Național de Vaccinări și susținea că acesta „avea dreptul legal să acceseze date”.

„Evident că i-am dat voie. A fost una dintre atribuțiile sale. Evident că de asta se ocupa. Avea dreptul legal să acceseze datele. Nu vorbim despre date secrete. Nu sunt date clasificate. Ministerul Sănătății a făcut solicitare la INSP. Lucrurile sunt cât se pote de clare. Accesul este al ministerului Sănătății, nu al unei persoane sau alta”, a declarat ministrul Sănătății. 

Editor : Liviu Cojan

- Comunitatea Diaspora -

- Advertisement -

Comentarii
Loading...