Pro integrare

Mirel Rădoi, anunţ la 42 de zile după ruşinea cu Armenia: Cât va mai sta la naţională VIDEO

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Imediat după înfrângerea cu Armenia, care a redus la minim şansele de calificare la turneul final, Mirel Rădoi (40 de ani) a vorbit despre posibila sa demisie din funcţia de selecţioner.

„În momentul de faţă, îl am (n.r. – sentimentul legat de demisie). L-am avut imediat după meci, îl am şi acum. Vreau să mai treacă o perioadă de timp, e clar că o să avem o discuţie zilele acestea“, a spus Rădoi, imediat după terminarea partidei de la Erevan. 

De atunci, au trecut 42 de zile. Astăzi, selecţionerul a organizat o conferinţă de presă, înaintea celor două meciuri amicale de luna viitoare: Cu Georgia (2 iunie, la Ploieşti) şi cu Anglia (6 iunie, la Middlesbrough). Cu acest prilej, Rădoi a confirmat că va continua pe banca naţionalei până când Federaţia Română de Fotbal (FRF) va dori încheierea colaborării.

Ce a spus Mirel Rădoi?

*Despre viitorul său, ca selecţioner – S-a plecat de la acea declaraţie de la flash-interviu, când am fost întrebat dacă am în cap intenţia de a demisiona. Şi am spus că în mintea mea există şi această situaţie. Am avut câteva discuţii sincere cu federaţia în care am explicat ce s-a întâmplat, cum vedem noi soluţiile pentru viitor şi le-am spus că, atunci când nu vor mai avea încredere în stafful nostru, în ideile noastre, în acest proiect, nu vom sta să ne legăm de nicio clauză. Eu, dacă nu aveam încredere, nu mă aflam astăzi aici.

*Despre contractul său cu FRF – În momentul în care cei de aici ajung să nu mai aibă încredere în mine sau în ideile mele, eu şi stafful meu nu vom rămâne. Ca la Steaua. Ştiţi că şi acolo în momentul în care mi-am dat seama că nu putem aduce ceva în plus am renunţat. N-am ţinut cont de nimic, de salariu, de familii, de clauză etc.

*Despre înfrângerea cu Armenia – Supărarea rămâne, trebuie să mergem mai departe pentru a încerca să avem rezultate mult mai bune decât până acum. Greşelile din acea partidă, cred că nu m-au supărat doar pe mine, am avut o discuţie cu jucătorii imediat după meci, sper că au înţeles ceea ce trebuia să înţeleagă din discursul meu. Raportul e făcut, eu am avut o discuţie cu FRF, acel raport nu va fi făcut public. Îl numim raport de acţiune, în care explicăm toate motivele pentru selecţie, antrenamente, va fi pus la dispoziţia federaţiei, dar nu va fi făcut public.

*Despre relaţia sa cu jucătorii naţionalei – E posibil ca noi să nu transmitem mesajul foarte clar, ne gândim în ce formă ar trebui să comunicăm cu jucătorii. E clar că vina e comună pentru rezultatele din ultima perioadă. Trebuie să îmbunătăţim jocul, să jucăm bine şi să aducem puncte.

*Despre lotul pe care îl va lua la Jocurile Olimpice – Ne lovim deja de câteva refuzuri, nu o să transmit care sunt cluburile înainte să le comunice cei de la biroul de comunicare. Vom vedea care va fi lotul şi câţi dintre jucătorii de pe acea listă vor fi prezenţi. Va exista o negociere, încercăm să găsim o fereastră. Din păcate, cred că nu vom putea să fim cu jucătorii pe care noi ni-i dorim, pentru că e într-o perioadă cu jocuri din preliminariile pentru cupele Europene. Va exista între noi şi ei (n.r. – reprezentanţii cluburilor) o negociere, nu-mi pică bine, dar va trebui să găsim soluţii. Urmează ca zilele următoare să avem aceste discuţii cu toate cluburile de unde avem jucători selecţionaţi, nu doar cu FCSB. Avem pe listă numeroase nume, dar rămâne de văzut dacă cluburile ne lasă jucătorii. Sunt deja patru nume pe care cluburile au refuzat să-i lase. E vorba despre jucători care sunt legitimaţi la formaţii din străinătate.

*Despre Andrei Vlad, tras pe linie moarte la FCSB – N-ar fi frumos să comentez ceea ce se întâmplă la echipele de club. Nu ştiu dacă va mai apăra în partidele rămase, medicul echipei naţionale ţine legătura cu cel de la FCSB. E un jucător interesant, are un joc de picior foarte bun, probabil, anumite greşeli apar şi din cauza vârstei, dar e în vederile noastre pentru echipa mare. E clar că va fi la unul dintre loturi, ori preolimpic ori la echipa mare, rămâne de văzut cât de des va apărea la club.

*Despre şansele de calificare la Mondialul din 2022 – Şanse sunt, dar va trebui ca unele lucruri să se modifice. La un moment dat, ajungem doar să jucăm frumos, fără să fim eficienţi. În momentul ăla, lucrurile nu sunt în regulă şi va trebui făcută o schimbare.

VEZI, INTEGRAL, CONFERINŢA LUI MIREL RĂDOI

Preliminarii CM 2022, grupa J

Clasament

1. Armenia 3 3 0 0 6-2 9

- Diaspora.Ro promoveaza activitățile Românești -

2. Macedonia 3 2 0 1 9-4 6

3. Germania 3 2 0 1 5-2 6

4. România 3 1 0 2 5-6 3

5. Islanda 3 1 0 2 4-6 3

6. Liechtenstein 3 0 0 3 1-10 0

*Se califică direct la turneul final câştigătoarea din fiecare grupă. Ocupantele locurilor secunde, zece la număr, alături de două naţionale venite din Liga Naţiunilor, vor merge la baraj. Aceste 12 echipe se vor lupta pentru ultimele 3 locuri disponibile pentru Europa la CM 2022.

Programul grupei J:

2 septembrie 2021


Islanda – ROMÂNIA


Liechtenstein – Germania


Macedonia de Nord – Armenia

5 septembrie 2021


Islanda – Macedonia de Nord


ROMÂNIA – Liechtenstein


Germania – Armenia

8 septembrie 2021


Armenia – Liechtenstein


Macedonia de Nord – ROMÂNIA


Islanda – Germania

8 octombrie 2021


Germania – ROMÂNIA


Islanda – Armenia


Liechtenstein – Macedonia de Nord

11 octombrie 2021


ROMÂNIA – Armenia


Islanda – Liechtenstein


Macedonia de Nord – Germania

11 noiembrie 2021


Armenia – Macedonia de Nord


ROMÂNIA – Islanda


Germania – Liechtenstein

14 noiembrie 2021


Liechtenstein – ROMÂNIA


Armenia – Germania


Macedonia de Nord – Islanda

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

- Comunitatea Diaspora -

Comentarii
Loading...