O bandă de români care a violat o fetiță de 12 ani în mod repetat au fost condamnati.

O bandă de români formată din frații Sebastian Bălțatu, 18 ani, Ilie Daniel Bălțatu, 22 de ani și verii Parizian Călin, 20 de ani, Adrian Călin, 20 de ani, au „bombardat” tinere vulnerabile cu mesaje prin care încercau să le convingă să se întâlnească pentru sex, informează Daily Mail.
Ei au fost acum închiși pentru un total de mai mult de 25 de ani în urma unui proces desfășurat la Curtea Coroanei din Manchester. Banda a fost prinsă de către poliția din Manchester. O prietenă a uneia dintre cele trei victime identificate până în prezent a spus totul poliției după ce a fost vizată și ea.
Declarațiile victimelor
Una dintre victime se afla într-o casă de copii, în timp ce alta locuia cu părinții adoptivi. Ele au fost alese de bandă pentru că erau victimele perfecte. Erau vulnerabile și puteau fi ușor afectate emoțional. În declarațiile date în instanță, una dintre fete a spus: „Niciun cuvânt nu poate explica prin ce am trecut. La vremea respectivă, habar nu aveam ce se întâmpla. Anxietatea mea se înrăutățea și uram să fiu lăsată singură. Acum nu mai pot nici să merg la magazinul de la colț fără să fiu neliniștită sau speriată. Impactul pe care l-a avut asupra vieții mele a fost de necrezut”.
Concluziile judecătorului
Judecătoarea Suzanne Goddard a descris comportamentul lor drept „îngrozitor”; a spus că bărbații „știau ce fac” și că „infracțiunile sexuale erau normale” în grup. Ea a mai spus că fiecare dintre victime a fost curajoasă când a hotărât să vorbească. Copilăria dificilă pe care a avut-o fiecare dintre victime, le-a făcut să caute prieteni. Din păcate au găsit niște bestii care au profitat din plin de ele.
Pentru comunitatea românească din Manchester a fost o lovitură cumplită dată de această bandă de români. Judecătoarea a spus: „Toți [inculpații] sunt membri ai comunității românești din Manchester. Mulți dintre membrii familiei și prietenii din acea comunitate au fost prezenți în timpul procesului. Sper că fiecare dintre ei vor reflecta asupra acestui comportament îngrozitor. Sper că vor lua în considerare modul în care acest abuz poate fi controlat în cadrul comunității lor”.
Pedepsele pentru faptele comise
O victimă, care avea 12 ani în momentul în care a început abuzul, a spus poliției că a fost violată de Sebastian Bălțatu în Parcul Crowcroft din Manchester. Ea a fost înainte violată de alte câteva ori de Parizian Călin. Parizian Călin a dus-o într-o „casă bordel” din Levenshulme și a făcut sex cu ea. După aceea i-a trimis un alt bărbat român în cameră să facă sex cu minora.
Sebastian Bălțatu, Parizian și Adrian Călin au negat toate infracțiunile, dar au fost găsiți vinovați la proces. Daniel Bălțatu a pledat vinovat încă de la început și a fost condamnat la opt ani de închisoare. Sebastian Bălțatu va fi închis trei ani într-o instituție pentru infractorii tineri. Adrian Călin a fost condamnat la un an închisoare în aceeași instituție. Parizian Călin a fost închis timp de 13 ani pentru viol asupra unui copil sub 13 ani și alte infracțiuni sexuale conexe. Bărbații au fost înscriși și în Registrul Infractorilor sexuali.
Un ofițer de poliție a declarat că s-a colaborat strâns cu comunitățile românești din sudul orașului Manchester pentru a fi evitat orice atac asupra lor ca urmare a cazului. Poliția a luat măsuri pentru a se asigura că nu există nicio reacție împotriva comunității românești. Pentru doar patru persoane care nu sunt reprezentative pentru această comunitate suferă acum toți. Nu este singura bandă de români care a creat probleme în Regatul Unit. Cum BREXIT-ul bate la ușă, nu este exclus să existe și consecințe după acest incident.

Vino alaturi de noi!


Acest website NU folosește reclame.
Toate legăturile externe sunt verificate.
Comunitatea Diaspora.Ro "NU" are aparteneță Politică și nici nu acceptă reclame sau fonduri de la partidele Politice!
Ne poți susține activitatea
AICI ,

[cosmin]

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More