La data de 22 ianuarie, în jurul orei 20.40, polițiști din cadrul Secției 4 au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că, la un apartament al unui bloc de pe strada Baba Novac are loc un incendiu. Detalii AICI.

Deplasați la fața locului, polițiștii au constatat faptul că cele sesizate se confirmă, iar degajarea de fum vine de la un singur apartament.

Pompierii au stins incendiul, fără a fi înregistrate victime.

„În urma verificărilor a reieșit faptul că o femeie, de 38 de ani, ar fi dat foc, în mod intenționat, unor resturi menajere. Aceasta a fost transportată la spital și, ulterior, la secția de neuropsihiatrie Palazu Mare, în vederea internării.”, a declarat Andreea Ambroze, purtător de cuvânt al IPJ Constanța.

În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere.

The post O femeie și-a dat foc la gunoaiele din apartament. Poliția o cercetează penal appeared first on .

Diaspora Ro