Medicii de la Spitalul de Copii „Sfânta Maria” din Iaşi au participat la o operație maraton care a durat 24 de ore și 15 minute.

Pacient a fost adolescentul de 16 ani lovit de tren la Vatra Dornei, căruia zilele trecute i-a fost replantată gamba stângă. Acesta a fost supus unor noi intervenţii pentru reconstrucţie funcţională, acoperire parţială a defectelor cutanate şi toaletă chirurgicală, întreaga procedură durând 24 de ore.

„24 de ore si 15 minute a durat operaţia prin care s-a reluat toaleta chirurgicală a membrului replantat şi s-a efectuat reconstrucţia funcţională a lojei musculare posterioare a gambei printr-un transfer musculotendinos inervat motor, neurotizarea lojei musculare externe, acoperirea (parţială) a defectelor cutanate cu un lambou fasciocutanat inervat senzitiv. Ambele transferuri de ţesuturi s-au efectuat prin tehnici microchirurgicale”, a declarat pentru News.ro medicul Sidonia Susanu, medic primar de chirurgie plastică, estetică şi microchirurgie reconstructivă şi coordonatorul secţiei de chirurgie plastică de la Spitalul de Copii „Sfânta Maria” din Iaşi.

Medicul a precizat că intervenţia a început sâmbătă la ora 10 şi s-a încheiat duminică la 10.15, iar în sala de operaţie s-au aflat cinci chirurgi plasticieni, un ortoped si doi anestezişti.

Recomandare: Dr. Cora Mitroi-Maxim: „Un caz grav de gripă nu mai poate fi în acest moment gestionat în Spitalul de Infecțioase Constanța”

„Imediat postoperator, copilul a fost detubat, starea lui generală este foarte bună”, a precizat Sidonia Susanu.

Băiatul în vârstă de 16 ani a fost supus în 18 ianuarie unei intervenţii chirugicale, medicii de la spitalul de copii Sfânta Maria din Iaşi reuşind să-i replanteze gamba stângă.

Atunci intervenţia a durat aproximativ 13 ore, fiind realizată de o echipă formată din mai mulţi medici, printre care specialişti în chirurgie plastică şi microchirurgie reconstructivă, chirurgie pediatrică, dar şi de la Terapie Intensivă.

Recomandare: Sidonia Susanu, medicul care face miracole. A replantat peste 50 de brațe și picioare unor copii

Medicul Tamara Roşu, purtător de cuvânt al spitalului de copii Sfânta Maria din Iaşi, a declarat atunci că adolescentul se află internat în secţia ATI din cadrul spitalului, ea precizând că este vorba despre „un politraumatism cu indice de severitate lezional mare”.

Adolescentul a fost adus în 17 ianuarie cu elicopterul SMURD la spitalul de copii Sfânta Maria din Iaşi, după ce a fost lovit de tren în apropierea gării din Vatra Dornei şi i-a fost amputat un picior.

Potrivit unor martori, tânărul nu ar fi fost atent, el având căşti pe urechi, şi a fost surprins de tren în apropierea gării din localitatea suceveană Vatra Dornei.

Medicii ieșeni au replantat brațele unei adolescente de 15 ani în luna decembrie

În luna decembrie, medicii de la Spitalul pentru copii Sfânta Maria din Iaşi au reușit să îi replanteze ambele brațe unei adolescente în vârstă de 15 ani care fusese victima unui accident de autocar.

Intervenția chirurgicală în care medicii au reușit să îi replanteze adolescentei ambele brațe a durat 20 de ore, fiind implicați 10 medici, 8 asistente, 4 infirmiere şi doi brancardieri.

The post Operație de peste 24 de ore la spitalul din Iași unde medicii fac miracole appeared first on .

Diaspora Ro