PSD-Grup infractional

Incepand cu Victor Ponta care chiar daca acum se ascunde sub un alt steag de partid, tot PSD-ist ramane, si terminand cu seful Transelectrica putem spune ca avem in Politica de plagiatori si falsificatori de diplome.Avem un procuror GENERAL Bogdan Licu, care a fost OBLIGAT de catre instanta de judecata sa renunte la titlul de Doctor incat a plagiat lucrarea. În timpul procesului, Bogdan Licu a încercat fără succes să blocheze verificările făcute în cazul lucrării sale de doctorat.
Şeful Transelectrica şi-a falsificat diploma de absolvire. UPB: Nu a finalizat studiile.
Marius Dănuţ Caraşol, preşedinte al Transelectrica, şi-a falsificat diploma de absolvire a facultăţii, deşi nu a finalizat niciodată studiile derulate la Universitatea Politehnica Bucureşti, scrie EduPedu.ro. Reprezentanţii Transelectrica susţin că i-au solicitat documentele originale şi verificarea autenticităţii lor.
La cererea Domnului Florea Radu reiteram din Lege in ceea ce priveste fapta de Fals si uz de fals a Domnului Marius Dănuţ Caraşol.
Falsuri în înscrisuri

Falsulificare de documente si folosirea acestora se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi in cazul lui Marius Dănuţ Caraşol, in cazul in care persoana vizata de fals si uz de fals nu ocupa o functie publica pedeapsa este de la 6 luni la 3 ani.

 Sunt asimilate înscrisurilor oficiale biletele, tichetele sau orice alte imprimate producătoare de consecinţe juridice.

 Tentativa de fals se pedepseşte.

Așa cum s-a reținut în practica judiciară pentru ca un înscris sub semnătură privată, falsificat să poată justifica răspunderea penală pentru săvârșirea unei infracțiuni de fals, este necesar ca acel înscris să prezinte anumite caracteristici.

In cazul in care dovedeste ca nu a fost el cel care a falsificat documentul dar el doar a facut uz de acest document fals, fapta ce nu poate fi contestata vazand ca apare in registrele oficiale ale Societati,
Art 291 Cod penal Folosrea unui inscris oficial ori sub semnatura privata , cunoscand ca este fals,in vederea producerii unei consecinte juridice se pedepseste cu inchisoarea de la 3 luni la 3 ani cand inscrisul este oficial

 

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More