Pro integrare

România – 30 Noiembrie, Cine a fost Sfântul Andrei și legătura acestuia cu istoria României

- Advertisement -

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Sfântul Andrei – denumit și ocrotitorul românilor

Sfântul Apostol Andrei a început prin a predica Evanghelia în Asia Mică. De acolo a venit în ținuturile dintre Dunăre și Marea Neagră și i-a creștinat pe strămoșii noștri geto-daci. El este protectorul neamului românesc și lui trebuie să ne închinăm în această zi, rostind această rugăciune:

„Pe propovăduitorul credinței la geto-daci și slujitor al Cuvântului, pe Andrei cel dintâi chemat să-l lăudăm, că pe strămoșii noștri i-a adus la cunoștința lui Hristos, crucea în mâini ținând și izbăvind din înșelăciunea vrajmașului sufletele lor, pe care le-a adus la Dumnezeu ca dar bine primit. Pe acesta, toți românii să-l lăudăm și să-l cinstim, ca să se roage neîncetat lui Hristos Dumnezeu, ca să ne ferească de toată răutatea și să mântuiască sufletele noastre”.

- Diaspora.Ro promoveaza activitățile Românești -

Sfântul Apostol Andrei și fratele său, Sfântul Apostol Petru, au fost fiii lui Iona, un pescar sărac din Galileea. Ei au trăit din pescuit până când l-au auzit pe Sfântul Ioan Botezătorul predicând în pustiul Iordanului și vestind venirea lui Mesia.Martor la botezul lui Iisus Hristos în apa Iordanului, Sfântul Andrei l-a auzit pe Sfântul Ioan Botezătorul spunând: „Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii„. Cine este Sfântul Andrei – „cel dintâi chemat„ Chemarea lui Andrei la apostolie s-a petrecut ceva mai târziu. Iată ce spune Sfântul Apostol și Evanghelist Matei: „Pe când (Iisus) umbla pe lângă Marea Galileii, a văzut doi frați, pe Simon ce se numește Petru și pe Andrei, fratele lui, care aruncau mreaja în mare, căci erau pescari. Și le-a zis: Veniţi după Mine şi vă voi face pescari de oameni. Iar ei, îndată lăsând mrejele, au mers după El„.

Andrei este cunoscut și drept „cel dintâi chemat„ (la apostolie).

L-a însoțit pe Iisus Hristos prin Țara Sfântă. A fost martor la minunile pe care Le-a săvârșit și s-a pătruns de învățăturile Lui. Sfântul Andrei a suferit, alături de ceilalți apostoli, asistând la chinurile și umilințele la care L-au supus iudeii pe Mântuitor. S-a încredințat, împreună cu ceilalți apostoli, că Iisus Hristos a înviat din morți. L-a văzut pe Domnul înviat și în prima zi, și după opt zile, și când El S-a arătat în Galileea și Le-a dat poruncă să predice Evanghelia printre toate neamurile pământești.

- Comunitatea Diaspora -

- Advertisement -

Comentarii
Loading...