Pro integrare

România – În decembrie 1989, armata română si-a îndreptat armele împotriva propriului popor, la ordinele lui Ion Iliescu

- Advertisement -

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Sunt clare faptele care s-au petrecut în decembrie 1989, doar pentru procurorii și justiția din România acestea „par” a fi incomplete, motiv pentru care plimbă dosarul de la o instanță la alta de 30 de ani, pentru ca mai apoi în 2020 să fie trimis spre reanchetare!

Ion Iliescu a trebuit să creeze haos pentru ca mai apoi să pună mâna pe putere, alături de mai mulți membrii ai tineretului Comunist aceștia au contactat comandanții forțelor armate cerându-le să aleagă rapid o baricadă!

În fața altor comandanți, acolo unde NU credea  care nu credea că va reuși să joace cartea „revoluționarului” acesta a jucat cartea pierderii puterii și a dat ordine ca forțele armate deja trecute de partea sa, să fie „anihilate”, motiv pentru care a avut loc o luptă armată între aceștia unde ambele tabere credeau că luptă cu dușmanul.

Petre Roman, avar după putere a încercat înlăturarea lui Ion Iliescu, fapt soldat atunci cu chemarea minerilor în capitală de către nimeni altul decât Ion Iliescu!

- Diaspora.Ro promoveaza activitățile Românești -

Astfel de practici continuă să fie puse în aplicare de către actualul PSD pe mai multe fronturi, doar că nu se mai poate folosi armata, în August 2018 au folosit jandarmeria, iar de mulți ani folosesc a 4-a putere în stat pentru denaturarea adevărului, propaganda mizerabilă este pusă în aplicare și prin crearea altor partide, care au un singur scop, acela de a servi intereselor finale ale PSD.

Învățând de la străinii cărora în anii următori „loviturii de stat” din decembrie 1989, când au fost vândute sau mai bine spus „donate” fabricile din România, mai ulterior au fost achiziționate de către competitorii din acele ramuri economice pentru singurul scop de a fi distruse, PSD ul aplică același plan în Politică prin crearea unor partide „satelit” cum este cazul AUR cu singurul scop de a se sustrage atenției publice și a putea pune la punct un nou plan pentru recăpătarea puterii prin manipulare.

Citeste si:  Olanda - Ruta feroviară Amsterdam - Bruxelles a fost suspendată

Atât timp cât populația va continua să voteze în funcție de evenimentele și propaganda murdară din ultima lună dinaintea alegerilor, România nu are o șansă reală la vindecare!

Ion Iliescu vorbind partidului Comunist

- Comunitatea Diaspora -

- Advertisement -

Comentarii
Loading...