România – Italia 2 tinere au dispărut în drum spre Italia

Două tinere din orașul Ștefănești sunt căutate în prezent de polițiști, după ce au plecat de acasă cu gândul să meargă în Italia, însă nu au mai ajuns la destinație. „La data de 25 septembrie a.c., polițiștii botoșăneni au fost sesizați cu privire la faptul că TĂNASE GEANINA LOREDANA de 23 ani și PAMBLICĂ VICTORIA ALEXANDRA de 31 de ani, din orașul Ștefănești au părăsit domiciliul la data de 24 septembrie, împreună cu un tânăr de 33 de ani, din județul Hunedoara, pentru a se deplasa în regiunea Sardinia, Italia, însă nu au ajuns la destinaţie, iar familia nu a mai putut lua legătura cu niciunul dintre ei”, a arătat Delia Nenișcu, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean.

Tinerele au fost date în consemn, iar polițiștii au solicitat și ajutorul populației. Din păcate, nu se cunosc date cu privire la vestimentația acestora sau alte aspecte care să ducă la identificarea tinerelor. „Rugăm cetățenii care au informații cu privire la cele două persoane să apeleze 112 sau să se adreseze celei mai apropiate unități de poliție”, a adăugat Delia Nenișcu.
Sursa monitorul de Botoșani
[post]

Vino alaturi de noi pe facebook!
Daca doresti ne poti sustine activitatea prin paypal


Alătură-te grupului nostru de Facebook
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More