Pro integrare

România: Oana Ursache, noul secretar de stat la DRP

- Advertisement -

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Schimbare în bine la conducerea DRP – Direcția pentru Relația cu Românii de Pretutindeni.
Pleacă Ovidiu Burdușa și a fost numită Oana Ursache, alianța USR – Plus, membră în cadrul Biroului Național PLUS.
Despre noul secretar de stat la DRP, Oana Ursache, noi cei din comunitatea Diaspora.ro avem doar cuvinte de laudă, o persoană foarte implicată în relațiile civice care a contribuit mult față de cetățenii Români de pretutindeni.
După atâtea vesti proaste, iată că mai vine și câte una bună.
Oana este acel tip de persoană care în ciuda studiilor înalte și funcțiilor ocupate pe merit în cursul vieții, îți cere mereu să îi spui pe nume, simplu Oana!

- Diaspora.Ro promoveaza activitățile Românești -

”Oana Ursache este lector universitar doctor la Universitatea din Alicante, Granada, dar și la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, fiind specialistă în literatură comparată, culturologie, literaturi hispanice, orientale, precolumbiene, arabe, s.a.m.d.
A coordonat o serie de nouă volume despre corpologia feminină și a publicat numeroase cercetări științifice și este traducătoare de literatura română contemporană.
A organizat în străinătate congrese pe diferite teme, dar și festivaluri, precum: Festivalul Culturii Române și Festivalul Copilăriei România ca teren de joacă, organizat împreună cu Ambasadele României din Spania și din Portugalia și cu sprijinul ICR Madrid.
Atunci când a înființat RO100 Andaluzia, a fost prima femeie care propunea formarea unei comunități locale și prima persoană care propunea o comunitate locală în Spania.”
Oana Ursache a făcut anunțul pe pagina sa de Facebook:

”Zic să aflați de la mine, nu din Monitorul Oficial! Sunt din nou președintă: prima dată am fost președinta Ligii Studentelor din România – Universitatea din Suceava, în 93. Îți amintești, Dalila Dulgheriu? Era a “studEntelor” ați citit bine! Sunt din 2015 președinta Rețelei de Studii Românești (RIER). De ieri sunt președinta Direcției pentru Relația cu Românii de Pretutindeni, nume nou pentru DRP, fostul Minister al Românilor de Pretutindeni. Scrisesem o postare luuuuungă, în care îmi povesteam viața și parcursul, dar a trebuit să îl scot pe Igor, the Boxer la plimbare și am prăpădit bunătate de confesiune. Semn divin că nu trebuia să citiți 10 pagini. Vă îmbrățișez cu rugămintea de a feminiza funcțiile, deputatĂ, președintĂ, senatoare, directoare, ministră! Nu e greu. Bariera e în percepțiile noastre. Urnim bolovanul la deal. Cu drag, fireste. Implicați-vă și voi, rogu-vă. Nimeni nu poate face revoluție de unul singur.”

- Comunitatea Diaspora -

- Advertisement -

Comentarii
Loading...