Ultimate magazine theme for WordPress.

România – Sibiu, Șelimbăr, Cisnădie și orașul Tălmaciu în carantină începând de luni

0 30

Declarațiile Ralucăi Turcan în privința situației complicate și decizia de a pune în carantină Municipiul Sibiu, redăm declarația completa!

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Sibiu a decis intrarea municipiului Sibiu, a Șelimbărului, Cisnădiei și a orașului Tălmaciu în carantină începând de luni. Este o măsură la baza căreia stau opiniile specialiștilor, la fel cum se întâmplă cu fiecare decizie, indiferent dacă este locală sau națională. Este o soluție universal valabilă, practicată de la Sibiu până la Berlin, Viena, Paris sau Madrid, în așteptarea vaccinului.

Știu că sibienii vor înțelege necesitatea carantinei. Știu, de asemenea, că numărul mare de cazuri înregistrate la Sibiu va da ocazia unora de a se da în spectacol și de a încerca să spună acum ce era bine și ce a fost rău și cum, viteji, ar fi luat ei măsuri mulțumită cărora astăzi puteam face concerte pe stadioane. Pentru ei, o carantină instituită acum trei săptămâni era la fel de greșită ca cea de acum fiindcă nu măsurile noastre îi preocupă, ci câștigul pe care-l pot avea criticându-le! 

 În fine, știu că această criză a oferit, odată cu mărturiile multiple și impresionante de implicare și atașament, și alte dovezi la fel de categorice. Îi asigur pe sibieni că noi, autoritățile, suntem primele care am văzut atât lacunele sistemului, cât și problemele de personal.

Am luat decizia demiterii subprefectului de Sibiu. Am luat act de demisia directorului DSP și aștept demisia directoarei Spitalului Județean Sibiu. Dacă situația o va cere, nu voi ezita să propun sau să dispun măsuri similare.
Mă aștept ca instituțiile implicate în gestionarea pandemiei să acționeze mai mult și să comenteze mai puțin!

Criza aceasta este o provocare pentru toți, dar pentru mii de familii de români ea a fost mai mult decât atât. A pricinuit pierderea unor părinți, bunici, frați sau surori.
La nivel personal avem datoria de a ne salva.
La nivel instituțional avem datoria de a-i salva pe toți.

  •  Vom reuși doar dacă acționăm responsabil, împreună, cetățeni, autorități, politicieni! Apelul meu către sibieni este acela de a nu renunța la mască sub nicio formă în public și de a-și dezinfecta mâinile ori de câte ori există un contact cu suprafețe atinse și de alte persoane.
    Sibienii au construit o comunitate puternică și au reușit, nu o dată, să treacă peste greutăți. Îmi aduc aminte, în primăvară, cum în fața situației – nouă pe atunci – diferențele nu au mai contat, când firmele mai mari și mai mici au sărit în ajutorul autorităților, când sibienii din toate mediile sociale și-au dat mâna, când politicienii au lăsat divergențele deoparte, îmi aduc aminte cum comunitatea a demonstrat că nu vrea să lase pe nimeni în urmă. Știu că putem face același lucru, din nou, acum.

- Advertisement -

Comentarii
Loading...