România – Washington Post scrie despre posibile fapte de corupție privind achiziționarea măștilor în România

România – Washington Post

În data de 26.04.2020 cei de la Washington Post au dedicat un articol situației din România privind sistemul de achiziții, unde procesele normale de licitare au fost suspendate pentru a accelera achizițiile publice, criticii ridică steaguri roșii cu privire la tranzacțiile efectuate cu rea credință folosind diferite metode.

Romwine&Cofee SRL, o companie mică situată la 40 de km sud de București, care vinde tutuși tutun și alcool. Aceasta a reușit performanța de a semna două contracte cu statul în valoare de 12,6 milioane USD pentru a oferi măști medicale specializate la un preț chiar de aproape 3 ori mai mare decat cel real.

Această afacere a fost posibilă după ce Sanimed International, un furnizor medical nu a mai permis acordarea contractele directe cu statul, deoarece datorează încă taxe, iar din diferite motive, printre care și acela că statul ar putea considera distrubuția ca fiind achitată cu banii datorați pe taxe și impozite.

„Pretutindeni în lume, toate companiile mari folosesc alte companii pentru licitații. Ei folosesc consorții, asociații, parteneriate ”, a spus Hideg pentru televiziunea B1 din România. “Există companii cu trei angajați și trei laptopuri care au câștigat oferte în valoare de sute de milioane de euro pentru asfaltarea străzilor, construcția de autostrăzi, poduri și așa mai departe.”

Sorin Ioniță, expert român în reforma administrației publice, a numit competiția pentru contractele de coronavirus „o zonă gri”.

În mijlocul celei mai mari crize de sănătate publică din ultimele decenii, cu medicii plângându-se că nu au echipamente de protecție în spitale, statul român își pune toată încrederea în expertiza unei bucătărese.

Mai întâi a apărut știrea, distribuită masiv pe rețelele de socializare: Guvernul României, prin Oficiul Național pentru Achiziții Centralizate, a încheiat un acord cadru în valoare de 56 de milioane de lei (12 milioane de euro) pentru achiziționarea de măști de protecție. Contractul a fost încredințat firmei Romwine&Cofee, înființată în urmă cu un an și având ca obiect principal de activitate „comerț cu produse alimentare, băuturi și produse din tutun, efectuat prin standuri, chioșcuri și piețe” mai scriu cei de la Recorder

Sediul Romwine&Cofee

întregul articol AICI

Vino alaturi de noi!


Alătură-te echipei și grupului nostru de Facebook
Este de ajuns sa dai click pe o reclama de pe site, ne sustii!

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More