S-a ajuns la un acord pentru Brexit.


„Acolo unde există voință, există o înțelegere – avem una! Este un acord echitabil și echilibrat pentru UE și Marea Britanie și atestă angajamentul nostru de a găsi soluții. Recomand Consiliului Uniunii Europene să susțină această înțelegere”, a scris pe Twitter Jean-Claude Juncker.
Acordul a fost încheiat între Uniunea Europeană și Marea Britanie înaintea întâlnirii dintre liderii europeni de la Bruxelles.


Și premierul britanic Boris Johnson a postat un mesaj pe Twitter prin care anunță încheierea acordului.
„Avem un acord nou, prin care preluăm controlul – acum Parlamentul ar trebui să finalizeze sâmbătă Brexit-ul, astfel încât să putem trece la alte priorităţi, cum ar fi nivelul de trai, NHS, criminalitatea şi mediul nostru”, afirmă premierul britanic într-un mesaj pe Twitter.
„Acolo unde există voință, există o înțelegere – avem una! Este un acord echitabil și echilibrat pentru UE și Marea Britanie și atestă angajamentul nostru de a găsi soluții. Recomand Consiliului Uniunii Europene să susțină această înțelegere”, a scris Juncker pe Twitter.
Cele două părți lucrează acum la întocmirea documentului oficial al acordului, dar încă este necesară aprobarea celor două parlamente: britanic și european.
Liderii Uniunii Europene se reunesc joi şi vineri pentru a discuta despre Brexit. Marea Britanie ar urma să se retragă din UE pe 31 octombrie. Camera Comunelor a adoptat o lege care prevede amânarea ieşirii Marii Britanii din UE dacă nu se ajunge la un acord Brexit.
Lira sterlină a crescut cu 1% faţă de dolar, imediat după anunţarea acestui acord.
sursa

Vino alaturi de noi!


Alătură-te echipei și grupului nostru de Facebook
Este de ajuns sa dai click pe o reclama de pe site, ne sustii!

[cosmin]

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Cmentariile sunt închise

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More