Sechestru de minori, șantaj, prostituție in Caracal – Primarul PSD: ”E treaba lor ce fac acolo”

Procurorii DIICOT Pitești au descins miercuri dimineața în sediul unui club de striptease, fiind vorba despre un dosar de grup infracţional organizat, pornografie infantilă şi trafic de minori. Clubul se pare că era situat într-un spațiu ce aparține de primăria din Caracal.
Primarul pesedist din Caracal, Liviu Radu, a spus că este treaba patronilor ce fac în acel cub: “Noi ne uităm doar ca documentele care vin să fie OK din punct de vedere juridic”.
Eu nu am auzit de clanuri în orașul nostru
Locuitorii orașului Caracal ai cerut in repetate rânduri montarea telecamerelor in oras, Primarul a răspuns ca acestea au fost achiziționate dar se află într-un depozit al primăriei.
Mascaţii care au descins în local, au descoperit în urma percheziţiilor cinci fete, două care erau ţinute împotriva voinţei lor la clubul de noapte din Caracal, iar celelalte trei desfăşurau activitate pentru a-şi mulţumi „angajatorii“ după ce anterior au fost supuse presiunilor de tot felul, fiind bătute în momentul în care se împotriveau şi contestau „sarcinile de serviciu“. Din cele cinci fete descoperite, două sunt minore, având 15 și 16 ani în momentul racolării.

Vino alaturi de noi!


Alătură-te echipei și grupului nostru de Facebook
Este de ajuns sa dai click pe o reclama de pe site, ne sustii!
[cartus]

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Cmentariile sunt închise

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More