Site-urile de propagandă rusești trebuiesc imediat blocate

O cerință corectă care vine din partea lui Dacian Cioloș

Site-urile de propagandă rusești au făcut deja numeroase victime atât în România cât și în alte state de interes pentru Rusia.

Solicit blocarea de îndată a tuturor mijloacelor media de propagandă ale Rusiei – Sputnik, Russia Today etc – de pe teritoriul României, dar și de pe teritoriul Uniunii Europene.

România a tolerat ani în șir creșterea și dezvoltarea unei rețele de propagandă prorusă fără a se întreba dacă aceasta servea democrației si libertății de exprimare sau intereselor unui stat revizionist și cu potențial agresor. Astăzi, avem dovada necesară pentru interzicerea acestor canale prin care, în ultimii ani, s-au promovat liniile de propagandă ale Kremlinului și narative destinate dezbinării societății românești, cum a fost campania permanentă de discreditare a luptei anticorupție.

În același timp, românii trebuie să fie atenți la ce informații consumă și să se ferească de propagandiștii plătiți direct și indirect de ruși. Este nevoie de măsuri ferme ale guvernului și instituțiilor responsabile, precum CNA, pentru a stopa otrăvirea opiniei publice cu propaganda Kremlinului.

Rusia a declanșat azi un război armat împotriva Ucrainei, însă de ani în șir duce un război propagandistic ignorat de cei care ar fi trebuit să oprească și să expună mijloacele de intoxicare mediatică ale lui Putin.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

- Comunitatea Diaspora -

Spune ce crezi
%d bloggers like this: