Pro integrare

SUA – Uraganul de foc DIXIE a șters un oraș întreg de pe hartă

"Am pierdut un oraș!”. ”Am făcut tot ce am putut. Uneori nu este suficient”, spun reprezentanții pompierilor.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Imaginile cu dispariția unui orășel american, sub flăcările uraganului de foc Dixie, fac înconjurul lumii. Nu, nu e blestem divin și nici conspirația ocultei mondiale. E, pur și simplu, conspirația ignoranței, indolenței, minciunilor și manipulărilor care ne-au împiedecat să acționăm când încă mai era timp. Cât încă se mai putea face ceva.

A trecut mai bine de jumătate de veac de când studiile științifice avertizau asupra efectelor activităților umane asupra mediului. Cei care și-au asumat să le prezinte public au fost puși la stâlpul infamiei. De două decenii, după anii 2000, există un cvasi-consens științific legat de cauzele intensificării, ca număr și ca putere, a dezastrelor – secetă, incendii devastatoare de vegetație, inundații, furtuni și uragane extreme, topirea ghețarilor, acidificarea oceanelor, extincția speciilor… Și, totuși, când teribilele avertismente se confirmă și cele mai negre coșmaruri prind viață, porta-vocile negaționiștilor nu se dau bătute: ”sunt mâini criminale”, ”eco-teroriștii”, ”oculta mondială”, ”război meteorologic”, bla-bla…

Priviți imaginile cu fostul orășel american Greenville, distrus, în ultimele două zile de incendiul Dixie, care mistuie pădurile Californiei. Și, până la urmă, e opțiunea fiecăruia. Puteți/putem da vina pe ”conspirațiile oculte”, pe ”ecologiștii criminali”, pe ”soroșiști”, ”reptilieni” și ”gorilieni” și să nu facem nimic. Sau putem ca măcar în ceasul al 13-lea să le dăm crezare oamenilor de știință și să ținem cont de argumentele lor.

Proiect sponsorizat de catre Departamentul Romanilor de Pretutindeni "Conţinutul acestui web-site nu reprezintă poziţia oficială a Secretariatului General al Guvernului - Departamentul pentru Românii de Pretutindeni".

DPRP

Și să nu mai stăm cu mâinile în sân când pădurile sunt făcute rumeguș de tâlhari, când râurile de munte sunt băgate pe țeavă și betonate de interlopi, când unii ne vând dinamitarea și cianurarea munților și apelor ca fiind ”dezvoltare”, când se abandonează munți de plastic și alte gunoaie în natură… Asta e ce putem face. Să ne mobilizăm și să acționăm. ACUM! E o opțiune.

Și avem, desigur, și altă opțiune. Să ne credem că România va fi protejată, prin intervenție divină, de iadul de foc și de alte dezastre care se anunță. Și să nu facem nimic. Eventual, doar să ne rugăm…

E alegerea fiecăruia. Doar că viitorul va fi comun. Sau nu va mai fi. Cel puțin, nu pentru specia ”homo sapiens”…

Autor Mihai Goțiu

- Comunitatea Diaspora -

Comentarii
Loading...