Pro integrare

Suedia închide liceele până în 6 ianuarie. Al doilea val de Covid-19, cu mult mai grav decât s-a crezut

- Advertisement -

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Liceele suedeze urmează să fie închise timp de o lună, iar orele să aibă loc online, a anunţat joi premierul Stefan Löfven, în contextul în care al doilea val al pandemiei covid-19 este mai puternic în această ţară scandinavă, relatează AFP, preluată de News.ro.

”Facem acest lucru pentru a opri contagiunea”, a anunţat şeful Guvernului suedez într-o conferinţă de presă, în care a precizat că această măsură intră în vigoare începând de luni şi până la reluarea cursurilor, după vacanţă, la 6 ianuarie.

În primul val al epidemiei, liceele au fost închise de la jumătatea lui martie şi până la jumătatea lui iunie.

Grădiniţele, şcolile şi colegiile au rămas însă deschise atunci, iar ele rămân deschise şi acum.

Într-o ţară care a atras atenţia printr-o strategie în esenţă necoercitivă, al doilea val a depăşit cu mult previziunile iniţiale ale autorităţi din domeniul sănătăţii publice – care se gândeşte acum că vârful ar urma să fie atins la jumătatea lui decembrie.

- Diaspora.Ro promoveaza activitățile Românești -

Bilanţul zilnic al morţilor din cauza covid-19 a crescut joi cu 35 de decese şi a depăşit un parg de 7.000.

În contextul unei medii de 50-60 de morţi pe zi în ultima săptămână, Suedia se află în prezent la cel mai înalt nivel al deceselor din valul doi, însă sub ”recorduri” înregistrate la jumătatea lui aprilie – o medie de 100 de morţi pe zi, potrivit datelor oficiale, compilate de AFP.

În contextul unei intensificări a pandemiei, această ţară  nordică şi-a înăsprit restricţiile începând din noiembrie, când a interzis vânzarea de alccol după ora locală 22.00 şi evenimentele publice cu peste opt persoane.

În lipsa unei carantine şi recomandării de a purta masca de protecţie, strategia atipică a Suediei i-a adus multă atenţie şi controvese în ultimele luni.

Cu un total de 7.007 morţi şi 272.000 de infectări într-o ţară cu 10,3 milioane de locuitori, Suedia se află între ţările cu cele mai grave bilanţuri din Europa, cu mult mai mare decât ale vecinilor săi nordici.

Însă Guvernul nu a pus în discuţie această strategie, apreciind că ea este necesar să fie judecată pe termen lung.

- Comunitatea Diaspora -

- Advertisement -

Comentarii
Loading...