Pro integrare

Trei motive pentru care Florin Cîţu a procedat corect. Ce va face USR PLUS?

- Advertisement -

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

De ce a procedat corect premierul?

În primul rând, pentru că Ministerul Sănătăţii este instituţia aflată în prima linie de luptă împotriva pandemiei. Iar în acest război, ca de altfel în toate războaiele, esenţială este susţinerea populaţiei. Nicio bătălie nu poate fi câştigată, dacă nu există suportul societăţii, pentru că oamenii suportă şi costurile şi pierderile. În această situaţie, Ministerul Sănătăţii, sub conducerea lui Vlad Voiculescu, a pierdut mult din susţinerea publică. De ce s-a ajuns aici, este o altă discuţie. Dar rezultatul este acesta şi nimeni, nici măcar de la USR Plus nu poate afirma contrariul. Pentru a învinge pandemia, următoarele luni sunt esenţiale. Trebuie crescută viteza de vaccinare şi restaurată încrederea în autorităţile sanitare. În loc de asta, tot ce a venit de la Ministerul Sănătăţii a fost controversat, dacă nu scandalos, cum s-a întâmplat cu evacuarea de la Foişor. Sigur se pot găsi tot felul de explicaţii şi justificări, inclusiv cea privind mafia din Sănătate. Dar Ministerul Sănătăţii eşuând chiar şi la nivelul percepţiei, deşi nu este numai atât, tot era suficient pentru ca premierul Cîţu să fie obligat să reacţioneze. Scandalurile publice din sfera Sănătăţii ar fi dus foarte rapid la blocarea guvernării numai în acţiuni de stingere a incediilor legate de Vlad Voiculescu şi ar fi pus în pericol grav ducerea la bun sfârşit a luptei cu pandemia. Premierul nu mai avea altă opţiune, pentru că ar fi dus mai departe o guvernare din ce în ce mai slabă şi din ce în ce mai erodată în ochii opiniei publice. Mai devreme sau mai târziu, ar fi luat aceeşi decizie dar cu pirederi mult mai mari.

Dacă USR Plus ar fi avut premierul şi s-ar fi confruntat cu o astfel de situaţie, ar fi procedat la fel.

- Diaspora.Ro promoveaza activitățile Românești -

În al doilea rând, chiar într-o guvernare de coaliţie, premierul răspunde pentru performanţa guvernului. De aceea Constituţia prevede că numai premierul decide în privinţa echipei de miniştri pe care o conduce în mod direct. Este dreptul premierului să hotărască în privinţa numirii şi revocării unor miniştri în caz de remaniere, în funcţie de performanţe şi de încrederea pe care o are în titularii ministerelor. Altfel, dacă ar cere permisiunea pentru toate actele guvernării, premierul nu ar mai putea conduce eficient pentru că şi-ar pierde întrega autoritate de şef al echipei ministeriale. Fiecare ministru ar face ce l-ar tăia capul, fără niciun fel de coordonare, ştiind că are protecţie de la partid.

În al treilea rând, Vlad Voiculescu  nu a reuşit să comunice nici cu populaţia, dar nici cu şeful guvernului. Deciziile sensibile, cum este schimbarea criteriilor de carantinare, trebuiau comunicate premierului din timp, ca să nu mai vorbim de opinia publică. Pe lângă pandemie, România se confruntă şi cu o periculoasă campanie de dezinformare şi destabilizare. Prin toate acţiunile sale, Vlad Voiculescu a lăsat impresia că nu este conştient sau nu acordă importanţă acestui aspect. Prin deciziile şi prestaţia sa, Vlad Voiculescu a alimentat, din nefericire, teriile conspiraţioniştilor şi a dat muniţie agitatorilor de profesie. Este un aspect care ţine de siguranţa naţională. Bâlbâielile autorităţilort, lipsa de coerenţă şi lipsa de comunicare cu populaţia sunt vulnerabilităţi grave ce nu pot fi lăsate lăsate aşa, doar pentru a nu supăra un partid de la guvernare.

Ce va face USR Plus? Declaraţiile belicoase, inclusiv ale lui Dacian Cioloş, nu rezovă nimic. Coaliţia trebuie să rămână la guvernare şi să scoată România din criză. Alternativa ar fi catastrofală. Şi chiar dacă sunt mulţi prea înfierbântaţi după episodul Voiculescu, raţinea spune  că este şi în interesul USR Plus să rămână la guvernare.  

- Comunitatea Diaspora -

- Advertisement -

Comentarii
Loading...