Un cetăţean român, în a cărui autoturism autorităţile maghiare au descoperit zece migranţi sirieni pe care acesta îi trafica, a fost condamnat în Ungaria la 2 ani şi 10 luni de închisoare.

Tatabánya, Miercuri, 27 mai 2020 Decizia Tribunalului Tatabánya a fost pronunţată miercuri şi este definitivă, a transmis Parchetul Judeţean Komárom-Esztergom, către agenţia ungară de presă MTI.

Potrivit purtătorului de cuvânt Sándor Horváth, maşina acestuia
a fost oprită în noaptea de 26 martie, la Oroszlány. Şapte dintre
migranţi stăteau grămadă în autoturism, unul în braţele celuilalt,
iar în portbagaj au mai fost descoperite alte trei persoane.

Potrivit datelor anchetei, bărbatul a urcat migranţii în maşina
sa în apropierea graniţei dintre Ungaria şi România, cu intenţia de
a-i duce în Austria.

În baza propunerii parchetului, Tribunalul Tatabánya a
condamnat cetăţeanul român la 2 ani şi 10 luni de închisoare. După
săvârşirea pedepsei, acesta va fi expulzat şi va primi şi o
interdicţie de trei ani pentru intrarea pe teritoriul Ungariei.

Vino alaturi de noi!


Alătură-te echipei și grupului nostru de Facebook
Este de ajuns sa dai click pe o reclama de pe site, ne sustii!
Sursa: hirado

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More