Pro integrare

USR îl susţine pe Adrian Wiener pentru a prelua portofoliul Sănătăţii, soluţie neacceptată de PLUS

- Advertisement -

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Surse din USR PLUS au declarat pentru News.ro că USR îl susţine pe Adrian Wiener, pentru a prelua Ministerul Sănătăţii.

Soluţia nu este însă acceptată de cei de la PLUS, care consideră că acest post le revine, ca urmare a discuţiilor din alianţă.

PLUS nu are însă, pentru moment, nicio nominalizare pentru Ministerul Sănătăţii.

Acest subiect, precum şi cel al acţiunilor viitoare, urmează să fie discutate într-o şedinţă a conducerilor celor două partide, programată la ora 12:00.

- Diaspora.Ro promoveaza activitățile Românești -

Adrian Wiener este medic şi deputat USR de Arad.

Conform prezentării de pe site-ul USR, Adrian Wiener, fost senator în legislatura 2016 – 2020, este cel care, în timpul pandemiei s-a reîntors să lucreze în spital, mai întâi la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă, apoi ca medic-coordonator la Spitalul din Grădişte dedicat pacienţilor infectaţi cu noul coronavirus.

Înainte de a fi senator în legislatura 2016-2020, a ocupat funcţii administrative şi manageriale în cadrul Spitalului Judeţean Arad, unul dintre cele mai mari spitale din ţară, s-a format în Managementul Serviciilor de Sănătate (Şcoala Naţională de Sănătate Publică, Management şi Perfecţionare în Domeniul Sanitar Bucureşti) şi a contribuit, ca membru fondator şi unul dintre coordonatorii Comisiei Judeţene de Prevenţie Cardiovasculară, la derularea programelor de evaluare şi informare asupra riscului cardiovascular în populaţii din mediul rural în judeţul Arad.

Citeşte şi:

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

- Comunitatea Diaspora -

- Advertisement -

Comentarii
Loading...