Wizz Air: noi curse Bucureşti – Edinburgh și Timişoara – Doncaster, din decembrie 2019

Potrivit unui comunicat transmis, marţi, de Wizz Air, o nouă rută de la Bucureşti va fi introdusă la Edinburgh, începând cu 23 decembrie 2019.

Zborurile către capitala Scoţiei vor fi operate de două ori pe săptămână, marţi şi sâmbătă. Biletele sunt deja disponibile pe wizzair.com începând de la 129 RON.

„Edinburgh este cea mai nouă destinaţie din reţeaua extinsă WIZZ. Oraşul oferă oportunităţi de vacanţă minunate pentru familii, precum şi o opţiune foarte bună de city break pentru cei care doresc să aibă o scurtă escapadă pentru a schimba peisajul. Cu aproape 500.000 de locuitori, Edinburgh este al doilea oraş ca mărime din Scoţia după Glasgow, şi în doar o oră distanţă cu trenul sau cu maşina le puteţi combina pe amândouă într-o singură vacanţă. Edinburgh are foarte multe de oferit, cu nu mai puţin de 12 festivaluri majore în fiecare an, dintre care majoritatea au loc în august. Vizitatorii pot admira un patrimoniu istoric incredibil de bogat, cum ar fi Castelul Edinburgh sau Catedrala St. Gilles. Pentru cei care doresc să se relaxeze şi să se bucure de peisaje impresionante, Edinburgh poate fi admirat de pe Arthur’s seat sau de la Calton Hill”, anunţă compania.

De asemenea, Wizz Air anunţă şi lansarea a patru noi rute din Timişoara, inaugurate la începutul lunii august 2019 către Billund, Nürnberg, Karlsruhe / Baden-Baden, precum şi Doncaster.

Cele mai noi rute Wizz Air din Timişoara le oferă pasagerilor români o oportunitate bună să viziteze Billund, frumosul oraş din inima Danemarcei, care este casa celebrei companii Lego; două oraşe germane interesante – istoricul, în stil gotic, Nürnberg şi Karlsruhe / Baden-Baden, o localitate balneară relaxantă de lângă graniţa franceză, precum şi bijuteria Epocii Victoriene britanice, oraşul Doncaster / Sheffield în Marea Britanie.

Zborurile Timişoara – Nürnberg şi Timişoara – Doncaster/Sheffield vor fi operate în zilele de marţi şi sâmbătă, iar Timişoara – Billund şi Timişoara – Karlsruhe/Baden-Baden joi şi duminică.

Vino alaturi de noi!


Alătură-te echipei și grupului nostru de Facebook
Este de ajuns sa dai click pe o reclama de pe site, ne sustii!

[cosmin]

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More